Ca să înțeleg cine a fost Prințesa Martha Lahovary Bibescu am citit, printre altele, și volumul “Fascinanta Martha Bibescu și Lumea ei”, de Christine Sutherland, Editura Vivaldi, 2005. Foarte frumoasă carte, te transpune în lumea marilor familii boierești din București și-n viața lor personală, demult sfârșită. Astăzi, din Lahovary, Bibescu sau Mavrocordat au mai rămas doar numele și palatele care au făcut ca Bucureștiul oriental-balcanic să fie supranumit Micul Paris. Palatele Marthei, iubirile și viața ei lungă, strălucită și cu totul ieșită din comun, aici, la “Make Bucharest Great Again”, un proiect B365.ro dedicat patrimoniului orașului București.
Palatul bancherului Maurice Blank, Palatul lui Take Ionescu, Palatul H. Spayer, Palatul Mița Biciclista, toate și-au găsit sau își caută un nou proprietar. Impozanta clădire din Dorobanți a familiei Lahovary, în care a copilărit Prințesa Martha Bibescu, e acum la vânzare.
Martha Bibescu, născută Lahovary, a devenit o legendă încă din timpul vieții datorită numelui, dar mai ales, a calităților ei. Toți cei care au cunoscut-o au spus că era frumoasă, dar mai avea ceva. Era bogată, dar mai avea ceva. Ceva personal. Un farmec și o forță proprie. Talent, o eleganță înnăscută. Creier. Sensibilitate. Umor răutăcios, cum e uneori umorul oamenilor inteligenți. De pildă, când soțul său i-a spus, iritat: „Nu-mi place parfumul cu care te-ai dat, cum se cheamă?”, Martha i-a răspuns: „Se cheamă «Nu-mi place parfumul cu care te-ai dat»„.
S-a stins din viață în anul 1973, la Paris, la 88 de ani, după ce a cunoscut vechea și noua Europă. Mircea Eliade: “La scurt timp înainte de săvârșirea ei din viață, despre Prințesa Martha Bibescu s-a spus că era ultimul martor al penultimei Europe. Într-adevăr, ea îl cunoscuse pe ultimul Țar și pe toți suveranii Europei, printre prietenii ei se numărau atât Regele Ferdinand, cât și Regina Maria a României, Contesa Anna de Noailles, Marcel Proust, Paul Claudel sau Abatele Mugnier. Martha a fost mai mult decât ultimul martor al penultimei Europe. Era mai degrabă o oglindă a istoriei”.
Prințesă, scriitoare, diplomată, Martha Bibescu era prietenă cu Winston Churchill, Anthony Eden, Neville Chamberlain, iar sir Samuel Hoare a fost oaspetele ei la Palatul Mogoșoaia. A fost invitată la Casa Albă de familia Roosevelt, a băut cafea și a discutat literatură cu Marcel Proust în ermeticul său apartament din Paris, Rainer Maria Rilke i-a lăudat talentul literar, a fost confidenta Reginei Maria, prietena lui Clemenceau și a lui Churchill. Regele Spaniei a făcut o pasiune pentru ea, Wilhelm, Prințul Moștenitor al Germaniei, îi scria scrisori de dragoste înfocate, iar Regele Ferdinand o adora și era oaspetele ei obișnuit la Palatul Mogoașoia, palat bizantin-venețian pe care Martha l-a restaurat și i-a dat o strălucire fără egal în anii ’20.
Martha Bibescu. Frumoasă, inteligentă, cultivată, cu talent literar real și extrem de bogată. Când a fost obligată să plece din România, în anul 1945, imediat după ce comuniștii au luat puterea, Prințesa Bibesco avea în bagaje câteva lucruri personale și 65 de caiete de Jurnal, transcrise minunat și legate în volume. 65 de caiete, adică 65 de ani din viață, amintiri, întâmplări, judecăți de valoare, notițe care datau încă din anul 1908. Pentru că scrisul a fost meseria ei de căpătâi.
Îmi imaginez ziua logodnei sale, pe atunci Martha locuia cu părinții în Palatul din Dorobanți. Se întâmpla pe 21 octombrie, 1901, la Biserica Domnița Bălașa, într-o toamnă caldă. Martha, adolescenta cu părul blond roșcat, lung până la genunchi, avea numai 15 ani și se logodea cu sportivul și nemaipomenit de bogatul Prinț George Valentin Bibescu, un aventurier în vârstă de 22 de ani.
Prințul avea mereu cele mai noi modele de Mercedes, pilota avioane, a fondat “ Automobil Clubul Român”, iar din 1930 a fost președinte al Federației Aeronautice Internaționale. Tot el a fondat si Aeroportul Baneasa. Doar că pe Martha n-o iubea, pentru el era mai degraba Mireasa Trofeu.
Martha venea dintr-o familie care crea istoria României. Tatăl său, Ion Lahovary, era ministru plenipotențiar la Paris și fusese Ministrul Afacerilor Străine. Unchiul său, Generalul Iacob Lahovary, era Ministru al Apărării, iar celălalt unchi, Alexandru, fusese Ministrul Agriculturii. Despre soarta Casei Lahovary proiectată de Ion Mincu și despre bunicul lui Marian Vanghelie care se odihnește astăzi în cavoul familiei Lahovary, am scris aici. O să vedeți că, de fapt, toate poveștile din “Make Bucharest great again” se leagă între ele, orașul e mic.
“Cei trei frați erau renumiți și admirați pentru erudiția și integritatea lor profesională, iar Martha era conștientă de importanța pe care o avea familia sa în țară”, “Fascinanta Martha Bibescu și Lumea ei”, Chiristine Sutherland, Editura Vivaldi, 2005. Se spunea că “din zece scaune adunate la o întrunire importantă în București, 11 erau ocupate de familia Lahovary”.
Toată boierimea a venit la ceremonia de logodnă, dar pentru că Martha avea numai 15 ani, nunta a fost amânată cu un an. Să știți că Bucureștiul pe atunci nu era chiar parfum, pentru cine nu era boier. “Dincolo de două artere elegante, Calea Victoriei și Bulevardul Magheru, se aflau străzi întortocheate și prost pavate, cu șiruri de case mici din lemn, adevărate cocioabe, majoritatea. Perechi îmbrăcate după ultima modă de la Paris se plimbau cu nonșalanță prin mulțimea de cerșetori și țigani aproape goi”, “Fascinanta Martha Bibescu și Lumea ei”, Christine Sutherland, Editura Vivaldi 2005. Iar Regina Maria scria: “Românii trăiesc la încrucișarea drumurilor europene și sunt cea mai plină de viață rasă de oameni de pe fața pământului”.
Pe vremea când a avut loc logodna Marthei, familia Lahovary locuia pe Calea Dorobanților, la numărul 97, în palatul cu două etaje, cu balcoane de piatră și înconjurat de o mare grădină, palat care e acum în portofoliul Regatta Imobiliare. Camera în care și-a petrecut ultima noapte de domnișoară mai există și astăzi. Iată ce scria Martha în Jurnal, după nuntă: “În sfârșit, zorile. Nu am dormit toată noaptea de emoție, sar din pat și deschid ușile de la balcoane. Unul dă spre est, celelalt spre sud. Las soarele să pătrundă ca un șuvoi în cameră. E o dimineață superbă. De ce sunt tristă? Ieri, toate au trecut cu bine. Ceremonia civilă s-a întâmplat fără greșeală. Ne-am deschis cadourile. Sunt copleșită de splendoarea cadourilor lui George. După săptămâni de nervi și griji, datorită certurilor din familie, logodnicul meu și-a recăpătat buna dispoziție. Am râs și am glumit împreună ca niște copii și ne-am distrat pe seama tuturor care ne critică pentru că lipsim de la petrecerile pe care le așteptau cu sufletul la gură”.
Mariajul avea să fie unul total nefericit, Prințul Bibescu a înșelat-o toată viața, dar au rămas împreună din conveniență. După nuntă, tinerii s-au urcat în Orient Express și au plecat în luna de miere în Europa. Se pare că Prințul George, craiul aflat într-o continuă căutare de femei, a violat-o. “Uniunea fizică dintre doi oameni seamănă cu o crimă. Brusc, ești ștearsă de pe fața pământului, nu mai ai nici identitate, numai durere”, scria Martha după luna de miere. “Să dai o virgină pe mâna unui bărbat e ca și cum ai da o vioară Stradivarius pe mâna unei maimuțe”. “Cât timp voi fi măritată cu el, voi fi mereu singură și umilită”.
Reședința părinților Marthei încă mai are grandoarea și eleganța stilului Renașterii Franceze. Proiectată de arhitectul elvețian Louis Blanc, a fost începută în anul 1889, la cererea lui Ion M. Lahovary. Clădirea se află în mijlocul unui parc imens de 4000 de mp. Mai există și astăzi panoul decorativ cu monograma ML, care face trimitere la “Maison Lahovary”, Casa Lahovary. Pe fațadă a fost pus un pridvor din lemn, “o verandă deschisă de lemn cu soclu zidit”.
Arhitectul Louis Blanc a făcut o retragere de 30 de metri de la stradă, amplasând casa într-un vast parc, la care se ajunge printr-o alee. Reședința este compusă din pivnițe, parter, etaj și o mansardă înaltă. Simetria fațadei este punctată la nivelul parterului, în dreapta, de o fereastră triplă, în formă descrescătoare.
Proprietatea a fost moștenită de sora Marthei, Margareta, și arăta cam așa in interbelic: 10 camere la parter și la etaj, două antreuri cu toate instalațiile moderne (băi, apă, electricitate), bucătăria și camerele servitorilor la subsol. În stânga se află grajdul, iar în dreapta remiza pentru trăsuri și garajul de automobile. Arhitectul Louis Blanc, adept al stilului “beaux-arts”, a adus la București neorenașterea franceză. A mai proiectat Facultatea de Medicină, Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Palatul Take Ionescu și Palatul H. Spayer.
Din partea mamei, Emma Mavrocordat, Martha se înrudea cu grecii boieriți din Fanar și crescuse cu poveștile bunicului său, Prințul Alexandru Mavrocordat, supranumit “Ursul”. Când tânăra prințesă a ajuns la Stambul și a văzut mormintele strămoșilor, nu a fost prea încântată. Nota dezamăgită: “Specimene fizice neatrăgătoare, slăbite de prea multe căsătorii în aceeași familie”. Martha avea să devină și un excelent ambasador al României în perioada interbelică și datorită faptului că avea sânge nobil românesc, grecesc, francez și italian. Practic, oriunde se ducea, știa pe toată lumea și toată lumea o știa.
În București, lumea Marthei era lumea celor foarte bogați și foarte puternici. Regina Maria o alinta “Poney”, iar Martha i se adresa cu “Missy”. Avea absolut totul, mai puțin dragoste. După luna de miere, Prințul Bibescu și-a depus tânăra mireasă la Conacul familiei Bibescu de la Posada, în brațele mamei sale, o femeie pretențioasă și autoritară. Contesa Valentina de Riquet de Caraman era fiica Prințului Chimay și a unei fiice nelegitime a lui Napoleon I.
La reședința Bibeștilor din Posada, Martha începe să scrie și să se încreadă în destinul ei literar. După o călătorie în Persia într-un Mercedes decapotabil condus de Prințul Bibescu, Marha scrie „Cele opt paradisuri”, cronica unei călătorii de vis. A fost prima femeie din România acelor vremuri care a văzut Teheranul, Ispahanul și Qum-ul. A fost impresionată de mirajul Orientului, de câmpurile cu maci pentru opiu, de aerul umed și dens care mirosea a portocali înfloriți, de turbane și de femei cu voal. “Parcă eram în vremurile biblice”, nota în Jurnal. Îi plăcea să se plimbe singură, să între în bazaruri, să viseze. În timp ce George nu a ratat ocazia de a intra într-un bordel la Ispahan, așa că după călătorie, tinerii soți aproape că nu-și mai vorbeau. Prințul a contactat atunci și un sifilis persan, “mai grav decât al unui soldat”, scria Martha.
Cartea despre Persia a devenit bestseller în anul 1908, când a fost publicată la Paris, orașul în care Martha trecea drept o pariziană de mare clasă, desăvârșită. “Iubită de Prințul Moștenitor al Germaniei și de Prințul Beauvau-Craon, îmbrăcată de cei mai buni croitori din Paris, pictată de Boldini, admirată de elita franceză și pe cale de a fi publicată de prestigioasa Maison Hachette, părea întruchiparea succesului și a frumuseții. Dar fericirea o ocolea, se părea că nu există soluții convenabile pentru dragostea ei”. “Les Huit Paradis” (“Cele opt paradisuri”) a fost premiată de Academia Franceză și a primit premiul Marcelin Guerin.
“ Chiar și în ultimii ani din viață era într-o formă foarte bună, avea o memorie extraordinară. Cunoscuse o mulțime de oameni interesanți din lumea politică, printre care Charles de Gaulle, Winston Churchill, scriitori, oameni de cultură, aristocrați, mari figuri despre care povestea cu un talent extraordinar. Mergea la recepții la Palatul Elysee, dar detesta cocktailurie, spunea că ai doar timp să spui “bună” unuia, și “ziua” altuia. Era prietenă cu de Gaulle căruia îi trimitea toate cărțile” spune Mihai Brâncoveanu în “Martha Bibescu și Vocile Europei”, volum editat de Adina Pavelescu. Editura Corint.
Despre iubirile Marthei Bibescu (au fost prinți, regi, militari, artiști, aristocrați, scriitori) vom vorbi în curând. În curând veți afla și cum a reușit să restaureze Palatul de la Mogoșoaia și cât a investit în el. „Prințesa Europei” a fost nevoită să fugă din România în anul 1945 și să lase toate comorile la Mogoșoaia. A trăit 88 de ani, a murit în noiembrie, 1973, după ce a primit Legiunea de Onoare. La bătrînețe, purta voaluri și caftane croite din materiale deosebite de Casa Dior. Se sprijinea într-un baston alb și avea bijuterii de pe vremea lui Napoleon. Purta coliere și broșe cu egrete bătute cu diamante false, care înlocuiau bijuteriile adevărate pe care le-a avut. Nu vorbea însă niciodată despre bogăția pe care a pierdut-o și nu a renunțat niciodată la statutul ei de Prințesă.
“Make Bucharest Great again”, proiectul B365.ro susținut de Promenada Mall și Mega Mall, parte din grupul NEPI Rockcastle, vă spune povestea neștiută a clădirilor de patrimoniu din București sau vă prezintă proiecte de arhitectură inovatoare, moderne, revoluționare. Ce am mai scris se află aici: