“Păi, cum mă plimb pe strada mare ca un berechet / Plâng fetele după mine, că-s băiat deștept”. Despre relele alegeri amoroase ale lui Anton Pann

“Povestea vorbei” sau “Spitalul Amorului” ale lui Anton Pann sunt legate de felul în care îi mergea autorului în viață. Viață pe care o simțise pe propria piele în tinerețile sale și de care nu se săturase nici la bătrânețe. Anton Pann n-a fost un mare norocos în căsătorii și alegeri amoroase și cărțile lui foarte înțelepte pot fi citite și ca alinări, adică versuri bune de pus pe rană. Anton Pann își lua femeie tânără mai mereu și mai mereu femeile îl certau sau îl trădau. Dacă la început băutura îi trecea suferința, cu timpul, focul amorului se astâmpăra puțin cu vreo poveste a vorbei, poveste a suferinței și vers al alinării acesteia.

Cântecul “Chiftilăreasa”, cules de Anton Pann

Pare că vorbește despre tânărul lăudăros, pus pe fapte erotice și despre o Chiftilăreasă care-l ține deoparte, mândră de felul ei de a fi. Interpretarea trupei Trei parale este elocventă:

Iată și versurile, unde parcă-l vezi țanțoș pe Anton:

„Păi, cum mă plimb pe strada mare ca un berechet
Plâng fetele după mine, că-s băiat deștept.
Păi, când mă plimb pe strada mare ca un berechet
Da, plâng fetele după mine, că-s băiat deștept.

Tu, fetico bălăoară și cu ochi căprii,
Ce te ții așa măreață? Crezi că nu te știu?
Mă-ta e spălătoreasă, tac-tu-i sacagiu,
Și tu ești chiftilăreasă-n strada Cișmigiu.”

Lăudărosul, refuzat, apelează la trucul cel mai ieftin. Își lovește adversara cu arma “las că știu a cui ești”. În traducere, “Femeie tu trebuie să nu te ții așa făloasă că ești de condiție joasă, iar cei de condiția ta ne cedează ușor”. Tânărul are atu-ul banilor, nu foarte mulți, și viziunea băuturii, din belșug, și astfel femeia trebuie să i se supună. Iată-l pe Anton Pann descris într-o asemenea postură de către Ion Ghica:
“Anton Pan, Nănescu și Chiosea-fiul erau veselia grădinilor lui Deșliu, lui Pană Breslea și lui Giafer; Iancu al Raliții Muruzoaiei, Bărbucică al Țiții Văcăreaschii, frații Bărcănești, Costache Faca și alți tineri din lumea mare nu puteau fără dânșii.” (Ion Ghica – Scrisori / Școala acum 50 de ani)

Pare-se că lui Anton Pann îi mai trec din fumuri, când Zamfira Agurezean, de 18 ani, săracă lipită, îi cedează iute. Zamfira era mai jos decât o chiftilăreasă. Căsătoria se împlinește repede, Anton Pann crezând cu adevărat că:
“Omul o nevastă și o pisică trebuie să aibă în casă.”
Însă Anton n-avea cum să știe că Zamfira nu-i va da liniște, că era o mahalagioică prea autoritară și prea rea de gură:

„Cât trăiești nu mai vezi pace,
Casa-n iad ți se preface;
De ocări și de blesteme
îmbătrânești fără vreme;
Perii în cap îți albește
Și obrazu-ți încrețește.
Urăști lumea, urăști viața
Și nu-ți mai veselești fața;
Amărât îți privești groapa
Și mângâierea-ți e popa.”

Așa că lui Anton Pann i s-a întâmplat ca-n versurile acestea, tot de el culese:
“Nevasta nu e cârpă, să o descoși și să o lepezi.
De unde știe omul ce noroc va nimeri!
Că pe mulți îi văz
Duminică cununie
Și luni la Mitropolie.”

Ajunse “luni la Mitropolie”, adică la divorț, căci pe atunci te legai în fața Domnului, nu la Primărie, și te despărțea Mitropolia, nu Judecătoria. Chip de împăcare n-a existat. Ba chiar și în clădirea Mitropoliei și-au scos ochii, Anton Pann cerându-și iertare mereu în fața clericilor. Împăcare clar nu putea fi nici în ultimul ceas.

Anton Pann o fură pe Anica de la mănăstire

Și așa de rău fu în căsnicia asta, încât Anton Pann s-a ascuns de lume la Mănăstirea dintr-un Lemn, tocmai la Vâlcea. A stat acolo în citit de carte, în curățenie și tămăduire a sufletului, dar cât putea să șadă el așa? Și strică repede lucrurile aici. Și intră în mare scandal și fugărire. Platonida, stareța de la Dintr-un Lemn, îl roagă să-i învețe oamenii să cânte. Anton Pann avea darul cântatului și al profesoratului. Prin poporul dornic de strunire a glasului fu și nepoata Anica. Și de ea se-ndrăgostește Anton Pann făcând mare supărare gazdei, Platonida. Anton Pann avea peste 30 de ani, iar Anica, nepoata, avea 18. Platonida refuza gândul căsătoriei. Anton Pann fuge cu Anica în lume. Anica se travestește într-un bărbat. Și-mpreună fug la Brașov unde cântă pe la biserici. Lumea însă e uimită de glasul suav al coristului imberb. Și Anton și Anica fug. Se-ntorc la București. Aici, Platonida îi părâște la Mitropolie și prigonește pas cu pas. De data asta Anton Pann, deși nu știa ce ia, a nimerit omul potrivit:

“Ce e frumos la toți place,
Dar nu știe-n el ce zace.
Că te uiți,
Dinafară măr frumos
Și înlăuntru găunos.
Și
De departe trandafir,
De aproape borș cu știr.
Și
De departe calu-ți bate,
De aproape ochii-ți scoate.
Și atunci,
Cu lăutari și cu masă
Aduci pe dracu în casă.”

Se destramă și căsnicia asta. Anica se făcuse femeie în toată regula și se-ndrăgostește de un ucenic de-al lui. Anica pleacă de la Anton Pann, devenit, pare-se tipicar, urâcios și gelos.
N-a mai rămas, frățioare,
Cineva ca să se-nsoare,
Că precum câștig nu este,
De vom lua și neveste,
Pas apoi de mai trăiește,
Or în lume pribegește.
Că ele nu te întreabă
D-ai negustorie slabă,
Ci: ad-o, dă-i, cheltuiește,
La mode mereu croiește,
Dă bani pe pălărie,
De n-ai, ia în datorie.

Deși trecuse prin aprige amăgiri, Anton Pann tot ușor la inimă este. Sau poate simțea ca-n versurile astea:

“Mulți doresc singurătatea, dar eu de ea sunt sătul,
I-am cunoscut bunătatea, mi-a venit acră destul.
Un om singur într-o casă șade ca un surd și mut,
Mănâncă fără de masă, doarme fără așternut;
în case familiare cu văz bun nu-l primesc,
E grețos la fiecare, deși-n față îl cinstesc.”

În 1840 s-a căsătorit în pripă cu Ecaterina de 18 ani.

Tot fără să se gândească pe cine ia. Aici, în această căsnicie Anton Pann era mai mult mort decât viu. Pe Ecaterina o urmărea gelozește și o pregătea pentru veșnicia sa. După moartea lui, Ecaterina trebuia să execute testamentul. Trebuia să-și îngroape soțul în mare suferință, trebuia să-i ridice un monument de marmură și trebuia să meargă la mănăstire. Ecaterina era prea tânără pentru asemenea lucruri cuminți și definitive. Însoțit în secret cu un ucenic al soțului bătrâior, s-a măritat imediat după înmormântare. Și a uitat de mănăstire.

Nota B365.ro: #I❤️InBucharest – alte iubiri din București, mai jos:

• Tragic triunghi amoros de București: Șt. O. Iosif a iubit-o pe Natalia. Dimitrie Anghel a iubit-o pe Natalia. Niciunul n-a înțeles-o, amândoi s-au sinucis
• Când ne iubeam ca nebunii în cinematografele de pe Bd. Elisabeta, fost 6 Martie, fost Gheorghiu Dej, fost Kogălniceanu
• Merişescu din Colentina, mincinosul seducător, care fugea, se ascundea și cucerea
• Cișmigiu, magnet pentru întâlniri galante, ascunziș pentru furat sărutări și dezmierdări. Și vorba criminală: „Cu nevastă-mea, mizerabile?!?”
• Cine rezolva în București, pe la 1900, orice problemă omenească. Un întreg Univers de soluții pentru impotență, tristețe, bube accidentale ori despărțiri dureroase
• Iubiri pătimașe prin București: “Drăgălașa mea Malvina, într-adevăr, ești cam țicnită! Te iubesc și te doresc!” Scrisorile lui Andrei Cernea către Malvinița
• Unde se ascundeau, prin București, “Țigăncile” lui Mircea Eliade și ce-ți făceau de te-ntâlneau
• Iubiri ucigătoare la București. Doctorul Ginel și Lica, fiica lui Gheorghiu-Dej, pasiunea care pe el l-a aruncat în închisoare, pe ea a dus-o în pragul nebuniei
• Petre Roman și Zoia executați de Elena Ceausescu
• „Efectul Alcalay”, care a erotizat bucureștenii. Pe Calea Victoriei
• Vintilă plimbă ursul ca s-o înfricoșeze, dar s-o și farmece pe Marghioala. Îndrăgosteală în București, pe la 1800
• „Dezbracă-te și-ți stric frizurul” – veșminte dezbrăcate de boieri ca să descopere fructul dragostei
• Nadia Grey, o stea de cinema răsărită la București, și iubirea ei cu Bîzu, mare aviator și zeu la femei
• Amorurile și mizericordiile lui Caragiale. De la coana Mărghioala, la Amelia și Didina
• Boierii golani și “prezervativele” din Bucureștiul fără perdea al secolului 19
• George Enescu a iubit-o pe Maruca. Și, câtă suferință, atâta nesăbuință. Ca-n tragedia lui Oedip
• Alexandru Odobescu: gută, opiu și obsesia pentru Hortensia. Patima amoroasă care a făcut Bucureștiul să vuiască
• Triunghiul amoros Elena Chrissoveloni, Marcel Proust și Paul Morand a avut o copilă: cartea “București”
• Jeni Acterian, patimile cu Sănduc, celelalte iubiri și jurnalul ei de fată “greu de mulțumit”