Pachetele turistice cu reducere pentru vacanţa de iarnă se pot contracta până pe 1 decembrie

de:
15 nov. 2010
0 Afișari
Pachetele turistice cu reducere pentru vacanţa de iarnă se pot contracta până pe 1 decembrie

Potrivit asociaţiei, turiştii pot achiziţiona de la agenţiile de turism membre ANAT pachete turistice în cadrul programului “Înscrieri Timpurii”, având parte de un discount de până la 20% din valoarea totală a pachetului, dacă achiziţionează un pachet de servicii turistice cu plata integrală până la 1 decembrie 2010. Pachetul achiziţionat poate fi pentru petrecerea Anului Nou, a Crăciunului sau a concediului din sezonul de iarnă, în intervalul 1 decembrie 2010 – 28 februarie 2011, a precizat asociaţia.

Programul “Înscrieri Timpurii” a fost iniţiat şi dezvoltat de ANAT în 2009, prin Comisia de Turism Intern şi Incoming, în parteneriat cu patronatele hoteliere alături de celelalte organizaţii din turismul românesc. La această primă ediţie de iarnă s-au înscris circa 50 de hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din staţiuni montane (Arieşeni, Buşteni, Gura Humorului, Poiana Braşov, Predeal, Sinaia etc.), staţiuni balneare (Băile Olăneşti, Covasna), zone de turism rural (Maramureş, Bucovina, Mărginimea Sibiului, Bran-Moeciu, Valea Mare), dar şi de pe Litoral (Eforie Nord, Mamaia), a anunţat ANAT.

Cookies