Sărbătoarea de Halloween este programată anual pe 31 octombrie. E răspândită pe tot globul, iar în prezent este celebrată prin petreceri tematice, în timp ce unii tineri merg cu colindul. Sărbătoarea de Halloween a intrat astfel în cultura urbană, fiind promovată în special în SUA.
Deși e considerată o sărbătoare americană, originile sale sunt din vremea celților. Aceștia organizau în urmă cu mai bine de 2.000 de ani un festival celtic ce purta numele Samhain. În zonele în care în zilele noastre se află Irlanda, Marea Britanie și nordul Franței, oamenii sărbătoreau sfârșitul verii și culegerea recoltelor.
În vremuri în care oamenii aveau ca principală ocupație agricultura, acesta era un bun prilej de sărbătoare înaintea unor ierni reci, peste care nu mulți reușeau să treacă. Celții considerau 1 noiembrie drept startul unui nou an. Din acest motiv, data de 31 octombrie era văzută de mulți granița dintre lumea celor vii și a celor morți. În această zi, celții erau de părere că fantomele morților revin pe pământ și sărbătoreau Samhain.
Pentru a alunga fantomele morților, celții aprindeau focuri uriașe, în timp ce sacrificau animale și o parte din recolte pentru zeitățile lor. Obișnuiau să se costumeze în haine create din piei de animale pentru a alunga spiritele rele.
În actualitate, Halloween este un nou prilej de sărbătoare pe care oamenii îl au. Și în România reprezintă o atracție, din moment ce se fac anual petreceri tematice, iar în supermarket-uri vedem o mulțime de produse inspirate din sărbătoarea de Halloween.
Această sărbătoare inedită a devenit și mai cunoscută datorită numeroaselor filme care o au ca temă. Cel mai cunoscut este Halloween (1978), un horror în care rolul principal este interpretat de Nick Castle. Alte producții de succes sunt It’s the Great Pumpkin, Charlie Brown (1966), Rosemary’s Baby (1968) și The Texas Chain Saw Massacre (1974).
Referiri la Halloween sunt făcute și în jocuri de succes ca Angry Birds Seasons, The Simpsons: Hit & Run și What Remains of Edith Finch. Cum Halloween este o sărbătoare în care oamenii se distrează, este prezentă și în alt domeniu în care distracția este la ea acasă, pe portalurile de cazino online. Amatorii de jocuri de noroc „scary” pot încerca mai multe jocuri cu tematică de Halloween, printre care se remarcă în mod deosebit Halloween Fortune (Playtech), Halloween (EGT), Halloween Jack (NetEnt) și Halloween (Play’N GO).
Sărbatoarea de Halloween a început să fie mai populară din secolul al XIX-lea, după ce imigranții irlandezi au dus-o în SUA. A fost acceptată de publicul larg, motiv pentru care în fiecare an sunt organizate petreceri și evenimente speciale.
Colindul de Halloween este unul dintre cele mai cunoscute. În seara zilei de 31 octombrie, tinerii se costumează cât mai înfricoșător și merg din ușă în ușă, unde primesc diverse bunătăți. De cele mai multe ori este vorba de bomboane. În cazul în care cineva nu le oferă bunătăți, tradiția spune că acea persoană trebuie să fie victima unei farse.
La modă sunt și petrecerile tematice în cluburi. Oamenii se costumează în diverse moduri: de la vrăjitoare, animale, personaje preferate din filmele cu super-eroi și așa mai departe. Acestea sunt organizate în marile orașe ale lumii, inclusiv în România, unde sărbătoarea a intrat practic în cultura urbană.
Există și câteva țări care au interzis într-un mod sau altul sărbătoarea de Halloween. În Jamaica, Africa de Sud, India și Finlanda, această sărbătoare nu este celebrată. În unele culturi, Halloween este asociată cu o „sărbătoare păgână”, motiv pentru care autoritățile au încercat să o limiteze.