Șova: Statul român ar putea fi obligat să ofere RMGC aviz de exploatare

de:
30 sept. 2013
1 Afișari
Șova: Statul român ar putea fi obligat să ofere RMGC aviz de exploatare

„Nu este obligatoriu – şi este pentru prima oară când spun într-un cadru public acest lucru – nu este obligatoriu ca RMGC să ceară despăgubiri statului român. Se poate întâmpla ceva, din punctul meu de vedere ca avocat, vă spun că se poate întâmpla ca investitorul căruia i se refuză eliberarea acordului de mediu sau a altor avize să se adreseze unei instanţe arbitrale care poate fi Curtea de Arbitraj de la Viena sau Curtea de Arbitraj de la Washington şi să ceară obligarea statului român la eliberarea avizului care lipseşte pentru începerea exploatării”, a spus Şova la Comisia pentru Roşia Montană.

El a arătat că nu este exclus ca RMGC să câştige la o astfel de instanţă arbitrală. „Nu este exclus să câştige acest lucru. Dacă, Doamne fereşte, s-ar întâmpla aşa ceva, şi eu sunt obligat să trag acest semnal de alarmă, ne-am trezi în situaţia în care RMGC ar putea începe exploatarea la Roşia Montană în condiţiile de astăzi, adică foarte favorabile lor şi foarte defavorabile nouă”, a spus Şova, potrivit Mediafax. 

Şova a precizat că respingerea proiectului de lege nu va determina RMGC să renunţe la exploatarea minieră pentru care deţine licenţă, el subliniind că RMGC ar putea obţine avizul de mediu necesar exploatării în instanţă, respectiv la Curtea de Arbitraj. Ministrul a precizat că în licenţa de exploatare pe care RMGC deja o deţine şi pe care o poate prelungi în 2019 pe încă 5 ani nu sunt specificate prevederi în avantajul statului român.

„S-a spus foarte mult că Guvernul român ar fi făcut o lege pentru a servi interesele unei societăţi private. Acordul anexă la lege care se propune a fi aprobat prin lege are 12 articole toate integral fiind pentru interesele statului român. Nu există în acord nicio prevedere în favoarea investitorului privat. Acordul conţine numai prevederi în favoarea statului român”, a spus Şova.

Potrivit lui Şova, proiectul de lege, aşa cum a fost el conceput, ar face ca exploatarea minieră de la Roşia Montană să fie cea mai modernă exploatare din Europa şi cea mai dură din punct de vedere a condiţiilor impuse titularului licenţei.

„Negocierea a fost făcută la sânge pentru interesele statului român”, a spus Şova.

Cookies