Osteria Gioia, un restaurant cu personalitate de italiancă

După ce auzisem despre el numai lucruri bune, am vrut să facem o descindere inopinată într-o vineri seară. Desigur, cea mai aglomerată dintre seri, dar nu credeam să fie chiar atât de plin încât să nu găsim o masă, mai ales că restaurantul de pe Ion Mihalache, cu un geam mare înspre stradă, părea destul de încăpător.

La intrare, însăşi Patrizia, chef-ul restaurantului, o italiancă ce seamănă bine cu Liza Minnelli, stătea de vorbă cu nişte clienţi. „Nu mai avem locuri…eeee….e totul rezervat” – ne spune italianca pe o voce nazală specifică naţiei ei, care pe mine, în momentul acela de foame m-a zgâriat pe timpan ca un cuţit. Noroc, cum vă spuneam, că o veche cunoştiinţă, fostul şef de sală de la Balthazar, Cristi, lucrează acum acolo. Ca prin minune, s-a găsit o măsuţă, la etaj.

Ei, şi de atunci, am rămas fani. Noi şi o grămadă de italieni care vin să mănânce acolo. Tartă de vinete a cuptor, vitello tonnato, clătite la cuptor cu brânză fontina, pate de ficat de gâscă cu cremă de casă din fructe de pădure, cremă de hribi de pădure cu crutoane şi rozmarin…asta vă recomand pentru început. Am însă o plângere de făcut: niciodată nu aveau florile de dovlecei la cuptor din meniu, întotdeauna se terminaseră. Apoi, pastele sunt fabuloase: cu funghi porcini şi trufe, paste fără formă cu brânză, lasagna. Trebuie să recunosc, însă, că faţă de ficatul de raţă de la Mju, ficatul de gâscă cu prune şi coniac de aici are câteva sutimi de punct în urmă. Dar cotletele de miel flambate cu coniac şi cremă de lămâie mi s-au părut foarte gustoase.

Însă, NEAPĂRAT, dacă ajungeţi la Osteria, cereţi îngheţată făcută în casă. Și cea de nutella şi cea malaga, te vor lăsa cu dorinţa de a linge cupa în care vin, până la ultima picătură.

Nu e deloc ieftin, cu pastele pornind de la 30 de lei, salatele la fel, iar felurile de carne ajungând şi la 95 de lei, nu mai vorbim de cozi de langustă, dar e gustos, iar atmosfera merită şi ea menţionată: muzica italienească, sau bossa-nova, sau spaniolă, acompaniază lumina plăcută, de la lămpi individuale pentru fiecare masă, de culoare portocalie, în contrast cu marmura verde de pe pereţi. Un element care sparge cromatica locului sunt grinzile metalice, roşii…Iar pe Patrizia am iertat-o că nu voia să ne primească în restaurant, că prea găteşte bine. Iar de pe siteul Osteriei veţi afla că Patrizia are o poveste foarte interesantă.