Oscar Pistorius a petrecut noaptea în spital. A încercat să se sinucidă

de:
07 aug. 2016
0 Afișari
Oscar Pistorius a petrecut noaptea în spital. A încercat să se sinucidă

A fost internat sâmbătă după-amiază după ce s-a accidentat căzând din pat„, scrie Agerpres, care îl citează pe Singabakho Nxumalo, purtătorul de cuvânt al serviciilor penitenciare.

De acum a revenit sub supravegherea noastră„, în aripa medicală a închisorii în care este încarcerat de obicei, a adăugat el.

Potrivit revistei sud-africane City Press, care citează un deținut din închisoarea din Pretoria, Pistorius ar fi fost internat după ce și-a tăiat intenționat venele de la încheieturile mâinilor.

Nu putem confirma această informație, sunt doar speculații„, a declarat duminică Nxumalo.

Doi gardieni care cunosc aripa medicală a închisorii au indicat că au fost găsite lame în celula lui Pistorius, într-o percheziție efectuată sămbătă după-masă„, relatează City Press.

Potrivit revistei, un paznic al spitalului la care a fost dus campionul afirmă că Pistorius avea „tăieturi urâte la încheieturile mâinilor, pe care doctorii au trebuit să le bandajeze”.

Noi l-am văzut pe Oscar și se simte bine. Articolele care spun că a încercat să-și facă rău sunt complet false și au caracter senzaționalist„, a indicat pe Twitter fratele campionului, Carl Pistorius.

Pur și simplu a alunecat în celulă și s-a rănit. Nimic grav„, a adăugat el.

Pistorius a fost condamnat în apel, luna trecută, la șase ani de închisoare fermă pentru uciderea fostei sale prietene Reeva Steenkamps, în februarie 2013.

Cookies