Orgolii între administrații la București: Nicușor Dan a refuzat ajutorul oferit de Primăria lui Ciucu la lucrările pentru supralărgirea „Prelungirea Ghencea”

26 oct. 2022
6407 afișări
Orgolii între administrații la București: Nicușor Dan a refuzat ajutorul oferit de Primăria lui Ciucu la lucrările pentru supralărgirea „Prelungirea Ghencea”

Nicușor Dan a refuzat ajutorul pe care Primăria Sectorului 6 l-a oferit pentru a prelua lucrările la un tronson din proiectul de lărgire a Bd. Prelungirea Ghencea, astfel încât șantierul să se termine cu 10 luni mai repede, a susținut Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, la bucurestifm.ro.

Primul tronson ar fi putut fi preluat de către Primăria Sectorului 6 și finalizat în 8 luni de zile, față de 18 luni cât a preconizat Trustul Metropolitan de Construcții. Lucrările la primul tronson trebuie să se încheie la finalul acestei luni.

„(…) Pe scurt, nu s-a întâmplat nimic. I-am făcut o ofertă primarului general ca Primăria Sectorului 6 să preia și să facă, în 7-8 luni tronsonul unu (… al Prelungirii Ghencea n.r.), pentru a ajuta Primăria Generală și să se poată ocupa de restul tronsoanelor dar a refuzat. (…) A zis că poate face Trustul Metropolitan de Construcții, asta a spus.

M-am interesat la nivelul Trustului, ei vor putea să-l facă nu mai repede de 18 luni. Noi l-am putea face în 8 luni (…) cu resursele pe care le are Sectorul 6, fără să cerem nimic de la Primăria Capitalei. Ar mai fi rămas doar două tronsoane pe care să le aibă Primăria Capitalei de executat și proiectul ar fi putut să prindă mult mai repede contur. Din păcate, acest ajutor pe care l-am oferit a fost refuzat”, a declarat edilul Ciprian Ciucu pentru București FM.

Primul tronson de la proiectul de lărgire, cel între linia 41 de pe Strada Brașov și Strada Râul Doamnei, are ca nou termen de finalizare luna octombrie, după cum afirma Nicușor Dan, după ce acesta a fost prelungit de două ori, în condițiile în care proiectul are probleme majore de proiectare, lucru cunoscut la nivel oficial.

 

Există și parteneriate între Primăria Generală și cele de sector

Alte parteneriate au fost însă ușor de realizat între primarul general Nicușor Dan și primarii de sectoare.

O situație similară a avut loc în 2021, însă inițiativa i-a aparținut lui Nicușor Dan, care a solicitat Primăriei Sectorului 2 conduse de Radu Mihaiu să semneze un parteneriat pentru continuarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica, lucru care s-a și realizat. Un alt parteneriat, în care un sector a preluat lucrări edilitare a fost Pasajul Unirii, care a trecut în administrarea Primăriei Sectorului 4.

Între Primăria Capitalei și sectoare există un dezechilibru bugetar. Capacitatea sectoarelor de a realiza lucrări de infrastructură este dată de faptul că primesc 6 miliarde de lei, în timp ce PMB 4 miliarde, bani care se cheltuie pe subvenția pe termie (1 miliard), transportul public (1 miliard). Bugetul pentru celelalte servicii este de două miliarde de lei, din care se plătesc spitale, teatre, muzee, investiţii în termoficare, străzi, iluminat public, consolidare clădiri cu risc seismic, semafoare şi toate celelalte.

 

Prelungirea Ghencea din Sectorul 6 și propunerile lui Ciprian Ciucu

În urmă cu o lună, pe 24 septembrie, locuitorii din cartierul Prelungirea Ghencea din București au ieșit din nou în stradă, nemulțumiti de ritmul în care se derulează lucrările de modernizare în această zonă. În trei ani s-au finalizat numai 700 de metri, iar locuitorii se întreabă când va fi finalizat întregul tronson de 5,6 km.

La protestul din septembrie a sosit și primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu, care susține urgentarea extinderii bulevardului. Ciprian Ciucu a subliniat că nu îl atacă pe Nicușor Dan și a spus că a vorbit și cu primarul general și cu cei implicați, dar nu s-a întâmplat nimic.

Trustul de Clădiri Metropolitane lucrează în prezent la primul tronson, între linia tramvaiului 41 și strada Râul Doamnei, iar primarul general a promis că lucrările se vor finaliza în această toamnă.

Totodată, în prezent au loc demolări necesare pentru supralărgirea „Prelungirea Ghencea”: acestea afectează 550 de imobile sau terenuri. Dintre acestea, au fost expropriate 42 de imobile în anul 2019, alte 2 în anul 2020, iar în prezent sunt în curs de expropriere 438 de imobile.

„Dorim să terminăm demolările până la sfârșitul anului. Din tot ce a rămas de demolat suntem cam la 15% în momentul ăsta”, a transmis Nicușor Dan pe Facebook, în 12 octombrie.

Lucrările de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea au început în septembrie 2019, iar acestea aveau termen 24 de luni, respectiv septembrie 2021.

Noua arteră va avea aproximativ 6 km, inițial era prevăzută cu cale dublă de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete, trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabilă. Totodată, se va mai realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Îți recomandăm și:

 

 

Cookies