ȘTIRI

Oreste Teodorescu neagă afirmațiile lui Traian Băsescu: Vrea să mute atenția pe persoana mea

„Eu nu intru în jocurile de dezinformare ale domnului preşedinte. Dânsul este speriat de cătuşele în faţă sau în spate, iar teama de cătuşe naşte monştri penibili. Dânsul face nişte afirmaţii absolut stupide în legătură cu mine. Una întăreşte alegaţiile doamnei Udrea, care au fost la rândul lor extrem de stupide. Doamna Udrea pretinde că i-am dat un bileţel care a ajuns la Traian Băsescu, care a ajuns la DNA. Lucru afirmat azi de Traian Băsescu. Dânsa afirmă totodată că au i-am cerut nişte bani pe acest material. Dar pe care nu mi i-a dat. Păi şi atunci cum a ajuns materialul la ea dacă nu mi-a dat banii? M-a ţepuit, sau cum? E frântură logică încă de la început. Traian Băsescu vrea să mute atenţia de pe persoana domniei sale pe persoana mea”, a spus jurnalistul Oreste Teodrescu, într-o intervenţie la Realitatea TV.

Întrebat dacă a avut vreodată în mână nişte documente care să dovedească faptul că în 2007 Gabriela Firea ar fi transferat nişte bani aparţinând Crescent către GRIVCO, acesta a replicat: „În afară de materialele publicate de Dan Badea încă din 2007 şi de materialele prezentate public de Stelian Negrea, nu am avut alte materiale. Sunt jurnalist de investigaţii şi prin mâinile mele trec foarte multe materiale pe surse, documentate sau mai puţin documentate. Tot ceea ce a fost publicat despre GRIVCO, Crescent de către Badea şi Negrea şi făcute public au trecut şi pe la mine. Nu am materiale în plus.”

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, luni seară, că jurnalistul Oreste Teodorescu i-a cerut 10.000 de euro Elenei Udrea, pentru a-i oferi în schimb documente care demonstrează faptul că Firea ca a transferat bani de la firma Crescent într-o companie din grupul lui Dan Voiculescu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button