Ordonanţa privind introducerea accizei la carburanţi, dezbătută abia marţi în Parlament

de:
01 apr. 2014
0 Afișari
Ordonanţa privind introducerea accizei la carburanţi, dezbătută abia marţi în Parlament

Camera Deputaţilor pune azi în discuţie ordonanţa privind introducerea accizei la carburanţi. Deputaţii dezbat chestiunea în regim de urgenţă, scrie realitatea.net. 

Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, a intrat marţi în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.

Astfel, acciza la benzina cu plumb va fi majorată de la 547 euro/tonă la 637,9 euro/tonă, respectiv de la 421,19 euro/1.000 litri la 491,19 euro/1.000 de litri.

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara, la emisiunea „Subiectiv” difuzată de Antena 3, că banii încasaţi din creşterea accizei la carburanţi vor fi alocaţi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură, fără ca aceştia să fie însă suficienţi. 

la rândul său, preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că accciza la benzină şi motorină poate fi evitată, iar miza lui Ponta este să-şi creeze resurse pentru a alimenta baronii locali în vederea campaniilor din acest an. 

Cookies