Întrucât promisiunile privind deschiderea completă a Autostrăzii Bucureștiului sunt din ce în ce mai aproape de adevăr, urmând ca loturile 1, 3 și 4 A0 Nord să fie inaugurate anul acesta, a început și demararea licitațiilor pentru drumurile radiale. Acum, se fac progrese în cadrul proiectului DR 9 Sud Expres, care va concecta Capitala cu A0 prin Vidra.
În cadrul proiectului drumului radial DR 9 Sud Expres a fost publicat memoriul de mediu care prevede o durată a contractului de doi ani și o valoare a construcției de 390 milioane de euro, fără TVA, potrivit Economica.net.

Traseul Drumului Radial 9 – Sud Expres este alcătuit dintr-o succesiune de curbe și aliniamente cu o lungime totală de 10,59 kilometri, potrivit documentului menționat.
Amplasamentul pe care se urmărește realizarea drumului Radial 9 Sud Expres se află în partea de sud și cuprinde intravilanul și extravilanul UAT București Sector 4, UAT Jilava, UAT Popești – Leordeni și UAT Vidra.
Punctul de start al obiectivului va fi considerat accesul pe Bulevardul Metalurgiei din Sectorul 4 al Capitalei. În ceea ce privește punctul de sfârșit al traseului, s-a considerat a fi un sens giratoriu cu DJ 401 (UAT Vidra).

Obiectivul de investiții va asigura legătura cu infrastructura existentă prin intermediul a șase noduri rutiere/intersecții care vor face posibilă conexiunea DR 9 cu Bulevardul Metalurgiei, Drumul de legatură, Centura București, Autostrada A0, Strada Sfânta Ana și DJ 401.
Durata de execuție a proiectului este estimată la 24 de luni.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București a desemnat în martie 2023 câștigătorul licitației pentru elaborarea studiului de fezabilitate al DR 9 – Sud Expres, respectiv asocierea D P CONSULT (Leader), SC EXPLAN SRL, SC GEOLOGIC SITE SRL.
Drumurile radiale din cadrul proiectului Orbital București vor uni Capitala și 30 de localități din Ilfov de actuala centură și de viitoarea Autostradă de Centură a Capitalei (A0). În total, acestea înseamnă aproape 100 de kilometri de drum nou.

Te-ar mai putea interesa și: