Orbital București. A fost lansată licitația pentru Drumul Radial 4 – Nord Expres, care va face legătura între Corbeanca și Capitală

04 oct. 2022
956 Afișari
Orbital București. A fost lansată licitația pentru Drumul Radial 4 - Nord Expres, care va face legătura între Corbeanca și Capitală
Orbital București. A fost lansată licitația pentru Drumul Radial 4 - Nord Expres, care va face legătura între Corbeanca și Capitală. Sursa foto: Facebook/ Nicușor Dan

A fost lansată licitația pentru Drumul Radial 4 – Nord Expres, din cadrul proiectului „Orbital București”. Drumul va face legătura între localitatea Corbeanca și Municipiului București, anunță Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan.

Orbital București. A fost lansată licitația pentru Drumul Radial 4 – Nord Expres

Nicușor Dan a anunțat că Municipalitatea a demarat procedura de achiziție pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Drumul Radial 4 (DR 4 – Nord Expres). Astfel, șoferii vor avea o legătură directă între localitatea Corbeanca și Municipiul București.

Atât caietul de sarcini, cât și documentaţia aferentă procedurii au fost lansate în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB). Acestea pot fi consultate AICI.

Primarul Capitalei transmite că ofertele pot fi depuse până la data de 14 noiembrie 2022.

Noi legături pentru intrări și ieșiri din București

Drumul Radial 4 – Nord Expres va avea:

  • o lungime de 11.5 kilometri;
  • 4 benzi de circulație, câte 2 pe sens;
  • va conecta Bulevardul Poligrafiei cu Centura Capitalei (DNCB), viitoarea Autostradă A0 și localitatea Corbeanca.

„Prin execuția acestui drum, se vor realiza noi legături pentru intrări și ieșiri din Municipiul București, se va optimiza și decongestiona traficul pe Șoseaua București – Ploiești (DN1) și pe Șoseaua București – Târgoviște (DN1A)”, transmite Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.

Realizarea studiului de fezabilitate ar costa aproximativ 17 milioane de lei (fără TVA), iar termenul de execuție este de 12 luni. Finanțarea va fi asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Proiectul „Orbital București” prevede realizarea unor noi drumuri cu scopul de a lega artere importante ale Bucureștiului și Centura Capitalei cu Autostrada Bucureștiului #A0, intersectând 30 de localități din apropierea Capitalei.

Alte două licitații au fost lansate până în prezent:

  • în septembrie: licitația pentru Drumul Radial 9 – Sud Expres, care va lega localitatea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Drumul Bercenarului/Gara Progresu.
  • în iulie: licitația pentru Drumul Radial 1 – Vest Expres, care va asigura conexiunea între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara.
Cookies