Orban, despre susţinerea lui Nicuşor Dan pentru Primăria Bucureşti: PNL a trecut peste orgoliu

de:
03 mart. 2020
0 Afișari
Orban, despre susţinerea lui Nicuşor Dan pentru Primăria Bucureşti: PNL a trecut peste orgoliu

„Nu e nicio surpriză. Am anunţat că vom lua o decizie după ce vom finaliza cercetarea pentru Bucureşti, am realizat o cercetare amplă pe peste 4.600 de subiecţi, am realizat şi o cercetare cantitativă şi o cercetare calitativă. Mi-aş fi dorit să spun sută la sută că avem un candidat al PNL care poate să câştige alegerile în Bucureşti. Toţi candidaţii testaţi au şanse să câştige, dar nu oferă garanţia sută la sută de câştig”, a declarat Ludovic Orban, luni seară, la Realitatea Plus.

Orban a spus că l-a „măsurat” pe Nicuşor Dan, dar şi pe alţi posibili candidaţi pentru susţinerea în cursa electorală de la alegerile locale.

„Cu siguranţă l-am măsurat şi pe Nicuşor Dan, am măsurat şi alţi potenţiali candidaţi, iar rezultatul analizei profunde pe care am făcut-o este că pentru a avea garanţia succesului, pentru a avea garanţia că eliberăm Bucureştiul de acest regim incompetent, corupt, care risipeşte banul public şi care a blocat Bucureştiul şi a înrăutăţit calitatea vieţii în Bucureşti, pentru a avea garanţia acestui obiectiv, cea mai bună soluţie este ca partidul…, despre care vă mărturisesc că nu există niciun motiv de supărare din partea URS pentru că Nicuşor Dan era candidatul votat prin votul membrilor USR din Bucureşti, candidatul USR Bucureşti. PNL a trecut peste orgoliul de mare partid, deşi suntem de departe primul partid politic la nivel naţional, iar în Bucureşti suntem partidul care e umăr la umăr în bătălia cu Firea şi PSD, deşi suntem în poziţia asta am luat decizia de a nu sprijini un candidat din partea PNL, ci un candidat care fusese votat anterior de membri simpli USR. Are şansa şi datorită săprijinului USR, are şansa de a câştiga. PNL are deplina libertate să hotărască ce partid sprijină”, a mai declarat Orban.

Ludovic Orban a mai spus că Nicuşor Dan este „dedicat acestui obiectiv şi a fost preocupat de rezolvarea problemelor Bucureştiului”.

„Am ales un candidat pe care îl cunosc, este dedicat acestui obiectiv şi a fost preocupat de rezolvarea problemelor Bucureştiului. Este un om cu care am discutat aproape în detaliu soluţii pe multe domenii ale bucureştiului şi am încredere că va fi un primar bun, dedicat şi cred că are şansa să câştige alegerile. Vă aduc aminte că în discuţiile cu aproape orice bucureştean care nu sprijinea PSD mi s-a bătut obrazul că Firea a ajuns primar general din cauza PNL. Sigur că am făcut pasul înapoi când a început urmărirea penală împotriva mea”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Cookies