“Orașul neterminat” – Micul Paris era planificat să devină Mica Moscovă. Cum a fost construit Bucureștiul socialist și istoria cartierului-dormitor Dristor I INTERVIU

A apărut “Orașul neterminat”, un nou volum dedicat Bucureștiului construit în perioada comunistă.

Pornind de la situația României la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și accederea la putere a partidului comunist, urmată de punerea în aplicare a politicilor economice, confiscarea proprietăților, industrializarea forțată și urbanizarea accelerată, “Orașul neterminat’” ne arată transformarea Bucureștiului în perioada în care la conducere s-a aflat regimul comunist.

Noul București socialist, marele proiect al regimului comunist

Proiectele de anvergură menite să schimbe total fața orașului, construirea metroului, a Casei Republicii și a Centrului Civic, sistematizarea Dâmboviței, cutremurul din 1977, comunizarea spațiului public, reorganizarea administrativă, expansiunea teritorială și construirea noului oraș sunt temele volumului “Orașul neterminat”, publicat de Editura „Cetatea de Scaun” din Târgoviște și semnat de istoricul Cezar Petre Buiumaci.

Lansarea cărții va avea loc vineri, 6 decembrie, între orele 17.00-17.45 în spațiul de evenimente Mircea Sântimbreanu, Pavilionul B2 de la Romexpo, în cadrul Târgului de carte “Gaudeamus”.

Cezar Petre Buiumaci este istoric şi muzeograf la Muzeul Municipiului Bucureşti în cadrul Biroului de Istorie Bucureșteană, autor al volumelor „Oraşul din oraş” (2014) şi „Ieri şi azi în Bucureşti” (2016), apărute la editura Muzeului Municipiului Bucureşti şi care tratează evoluţia spaţiului urban bucureștean de-a lungul istoriei sale.

Este doctor în istorie cu o teză despre evoluţia oraşului Bucureşti în perioada comunistă.

De ce este Bucureștiul un oraș neterminat

B365: Ce conține volumul „Orașul neterminat” și de ce se numește astfel? Ce nu este terminat?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: „Orașul neterminat” este o cercetare despre transformarea Bucureștiului în timpul regimului comunist. Volumul se numește astfel pentru că Bucureștiul, de-a lungul evoluției sale, nu s-a împlinit, nu au fost duse până la capăt proiectele propuse în diferite perioade, același lucru s-a petrecut și în timpul regimului comunist când proiectele, o parte dintre acestea inspirate din proiectele anterioare, nu au fost duse la bun sfârșit.

B365: De ce v-ați oprit la acest vast subiect de cercetare și ce aduce nou „ Orașul neterminat”?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Am încercat să înțeleg ce s-a petrecut cu acest oraș în timpul comunismului. Informațiile erau fracționate, contradictorii și păstrau înmagazinate o mare componentă subiectivă. Acestea sunt istorii personale și legende urbane, despre care nu am o părere proastă, doar că nu oglindesc realitatea, motiv pentru care am decis să realizez acesta cercetare, pornind de la motivul pentru care a avut o expansiune nemaîntâlnită.

“Orașul trebuia să devină din Micul Paris – Mica Moscova, atunci când toate construcțiile aveau ca principală componentă arhitectura de inspirație sovietică”

B365: Ce a însemnat reconstrucția Bucureștiului în concepția comunistă? Ce a adus bun dezvoltarea Bucureștiului în comunism și ce a adus rău?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Reconstrucția Bucurestiului în concepție comunistă a însemnat de fapt o construcție în etape, mai întâi când orașul trebuia să devină, din Micul Paris, Mica Moscovă, atunci când toate construcțiile aveau ca principală componentă arhitectura de inspirație sovietică, așa-numita arhitectură realist-socialistă, pentru ca ulterior să asistăm la o expansiune teritorială a zonei urbane datorate de politicii de industrializare forțată. Aceasta fiind perioada când apar marile ansambluri rezidențiale precum Drumul Taberi – Militari, Titan – Balta Albă, Berceni s.a. Pentru ca în ultima etapă orașul să cunoască agresiunea deciziilor lui Nicolae Ceaușescu, care dorea un oraș diferit, un oraș model, propunând un proiect pe care nu a reușit să-l termine.

Statul, marele arhitect și unicul comanditar

B365: Cum a devenit Statul marele și singurul arhitect? După ce principii a fost transformat orașul?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Statul nu a devenit doar marele arhitect, ci unicul comanditar în toate domeniile vieții politico-economice și social-culturale, prin acapararea tuturor mijloacelor de producție, de capacități economice, cel care controla uniunile de creație și învățământul. Astfel că nu doar în privință construcțiilor era factorul decizional, ci pe toate palierele vieții.

Dristor, zonă industrială și cartier dormitor

B365: Când a început construirea cartierului Dristor și cum a fost gândit? Se deosebește prin ceva de alte mari ansambluri de locuințe, cartiere-dormitor din București?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Cartierele sunt urmașele mahalalelor și au o delimitare fluidă. În primul rând trebuie să stabilim de unde începe și unde se termina un cartier. În cazul de față, care este suprafață cartierului Dristor? Ei bine, cartierul este o construcție informală și nu se supune în prezent regulilor administrative ci celor de vecinătate, iar în privință cartierului Dristor există mai multe etape în transformarea acestuia în ceea ce putem vedea astăzi. Trebuie să pornim de la dezvoltarea industrială Dudești, o zonă apărută după 1960 pe un fond industrial existent totuși, așa cum era Pulberia armatei care data de la mijlocul secolului al XIX-lea în satul, de atunci, Dudești-Cioplea.

Dristor, cartierul cu șase întreprinderi

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Aici existau șase întreprinderi care făceau parte din industria energiei electrice și termice, industria chimică și industria sticlei, aveau un număr de aproximativ 8.000 de salariați. Un loc important îl deținea industria de medicamente și cea de lacuri și vopsele. Primele trei întreprinderi erau Fabrica „Policolor” cu 2.300 de salariați, urmată de Fabrica de medicamente cu 3.900 de salariați, apoi Întreprinderea „9 Mai”, care producea săruri anorganice, cu 600 de salariați. În zona Dudești a fost construită o centrală electrică de termoficare care deservea în principal această zonă industrială.

În privința construcțiilor, se dezvoltă zona care se îndreaptă către marea platformă industriala 23 August, anume bulevardul Baba Novac început în anii ’60 și continuat pe toată perioada ulterioară cu zonele Râmnicu Vălcea, Râmnicu Sărat, Fizicienilor continuând pe toate arterele principale al marelui ansamblu construit să deservească plaftorma mai sus amintită. Ca o completare a zonei adiacente cartierului Titan este sistematizarea cartierului Dristor – Tomis (1981), aflat în perimetrul străzilor Dristor, Istria și Tomis. Acesta era considerat ca fiind „un spaţiu neuniform populat și neuniform construit, cu multe terenuri virane, cu case din materiale nerezistente, caracteristice tipului de cartier vechi, insalubru”.

Cezar Petre Buiumaci, istoric: De proiectul de sistematizare s-a ocupat arhitecta Anca Moroşanu de la Institutul „Proiect” București. Aici erau propuse a fi construite 4.600 de apartamente cu una, două, trei sau patru camere, care să fie domiciliul pentru o populație de aproximativ 12.000 de locuitori, cu blocuri cu parter și patru etaje și parter plus opt etaje, la parterul cărora să fie spații pentru unități comerciale și de prestări servicii. Pe lângă cele două grădinițe și o creșă deja existente, erau prevăzute a fi construite alte două complexe școlare, iar rețeaua stradală urmând a suferii modificări.

Despre situația din teren, arhitecta responsabilă de proiect declara pentru „Scânteia” : „Cu puțin timp în urmă a început degajarea terenului. Un teren cu denivelări naturale destul de pronunțate, care a creat unele dificultăți în amplasarea blocurilor din structuri prefabricate. Totuși, soluții s-au găsit și constructorii au început lucrările la câteva blocuri cu patru etaje în apropierea străzilor Lăcrămioarei și Istriei. Macheta prefigurează, în liniile sale principale, viitorul cartier Dristor-Tomis, care va dobândi atributele de confort și civilizație proprii unor zone urbane sistematizate în ultimii ani”.

Ansamblul de locuinţe Fizicienilor-Râmnicu Sărat (1984), cuprins între Bulevardul Iosip Broz Tito, strada Fizicienilor și strada Râmnicul Sărat se afla în plin proces de construcție, iar circa 25 de blocuri fiind date deja în folosință. Zona presupunea rezolvarea situației față de denivelările puternice ale terenului, care atingeau de la un capăt până în celălalt al ansamblului 4 și chiar 5 metri, creând atât proiectanților, cât și constructorilor destule probleme. S-a rezolvat situația prin construcții decalate ca înălțime, alternând blocurile înalte de 8 etaje și cele de 4 etaje.

„La extremitatea sudică a ansamblului s-a prevăzut un grup de blocuri-turn formate din cinci tronsoane, înalte de 10 etaje, care vor deschide o frumoasă perspectivă de-a lungul străzii Fizicienilor”

Aceste clădiri cu o simetrie plăcută și contur bogat vor crea o prezența arhitecturală interesantă. Ansamblul va totaliza aproape 3.000 de apartamente cu 1, 2, 3 și 4 camere, cea mai mare parte decomandate. La parterul blocurilor s-au prevăzut magazine cu profiluri care vor completa pe cele din complexul comercial A 12, aflat în dreptul accesului la strada Fizicienilor”.

S-a realizat un grup școlar cu 16 săli de clasă, sală de gimnastică și grădiniță și au fot proiectate încă două complexe școlare cu grădinițe. Locuitorii ansamblului vor beneficia de rețeaua de transport relativ bogată din cele două zone de trafic învecinate. Ansamblul presupunea locuințe pentru circa 9.000 de bucureșteni până în anul 1985.

“Scopul declarat al construirii metroului a fost să ducă la locul de muncă angajații din cartierele „dormitor” pe marile platforme”

B365: Cum a fost construit metroul în Dristor?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Construirea metroului nu este o chestiune care să fie discutată punctual, cum s-a construit în Dristor sau în Victoriei, ci trebuie văzut care erau problemele și de ce s-a ales acolo și nu în altă parte. Este similar cu ceea ce s-a întâmplat cu construcția de locuințe, atunci când nu mai exista o criză a spațiului locativ, iar Ceaușescu a creat una prin demolările pentru construirea așa-numitului Centru Civic.

Avem la Dristor două stații: o stație terminus și una de tranzit, la care ajunge practic același tren, făcând o buclă mare prin aproape tot orașul. Trebuie să ne punem întrebarea de ce s-a construit metroul și de ce s-a construit în această perioadă. Scopul declarat al construirii metroului a fost să ducă la locul de muncă angajații din cartierele „dormitor” pe marile platforme. Astfel că primul tronson al Magistralei I avea o lungime de 8,1 km şi şase staţii: Semănătoarea, Grozăveşti, Eroilor, Izvor, Piaţa Unirii, Timpuri Noi, extinsă în decembrie 1981 cu încă şase staţii între Timpuri Noi şi Republica. În 1985 reţeaua de metrou ajungea la o lungime de 37,3 km. Ulterior reţeaua de metrou s-a dezvoltat având în 1989 trei magistrale cu 40 staţii și dacă urmăriți traseele magistralelor veți observa că fac legătură între platformele est – vest și nord – sud.

B365: Cum se trăia în orașul socialist multilateral dezvoltat, ce erau automagazinele experimentale ale Întreprinderii Comaliment?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Orașul nu era multilateral dezvoltat, societatea trebuia să devină astfel. În privința Bucureștiului, acesta era principalul centru industrial al țării, iar din această poziție a atras un aflux mare de alogeni într-o perioadă extrem de scurtă. A fost în plină dezvoltare industrială și cei care au venit aici au avut nevoie de cazare. Astfel a crescut ritmul construcțiilor de locuințe, construcții care au fost ridicate în periferia orașului, acolo unde erau spații largi care permiteau ridicarea acestor „orașe în oraș”. Astfel că odată cu industrializarea forțată a fost demarat un proces de urbanizare accelerată în vederea rezolvării problemei spațiului locativ.

Dar acești oameni aveau nevoie de transport, și am văzut că a fost construit în final metroul, dar și de aprovizionarea cu alimente, îmbrăcăminte, mobilier și tot ce era nevoie traiului. Doar că ritmul cu care s-a dezvoltat a fost în tempouri diferite, iar o politică greșită a făcut ca să apară un deficit în acest proces de aprovizionare, iar autoritățile au decis să ia anumite măsuri provizorii menite să încerce să rezolve aceste probleme până la înființarea unităților de profil. Așa au apărut în anumite zone lipsite de magazine aceste automagazine cu produse alimentare pentru deservirea populației din noile cartiere.

“Orașul neterminat” este despre modul în care s-a modificat harta orașului, cu etapele și subetapele perioadei comuniste, dar tratează în același timp și domeniul „culturii de masă”

B365: Este o carte despre arhitectură și urbanism? Cui se adresează?

Cezar Petre Buiumaci, istoric: Este o carte despre transformarea pe care a suferit-o Bucureștiul, despre traseul pe care l-a avut în această transformare, un traseu care include și arhitectura și urbanismul, dar care nu tratează exclusiv aceste subiecte, ci sunt puse în lumină ca instrumente ale puterii în aplicarea politicilor economice. Este în mare măsură despre modul în care s-a modificat harta orașului, cu etapele și subetapele perioadei comuniste, dar tratează în același timp și domeniul „culturii de masă”. Cartea se adresează tuturor celor care, asemeni mie, vor să înțeleagă care au fost pivoții evoluției Bucureștiului în a doua partea a secolului trecut, când la conducerea României s-a aflat regimul comunist.

Cezar Petre Buiumaci, coordonatorul proiectului „Călătorie în oraşul pictat – vechea stradă a Colţei

Cezar Petre Buiumaci este realizator a numeroase expoziţii privind istoria oraşului Bucureşti în diferite ipostaze la Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române sau Muzeul Municipiului Bucureşti, autor de articole în reviste de popularizare a istoriei şi anuare de specialitate despre istoria şi aspectul urban, monumentele de for public, a organizat dezbateri și mese rotunde la radio şi diferite posturi TV.

A organizat, între 2014 – 2016, o serie de conferinţe la Palatul Suțu legate de istoria, arhitectura, antropologia şi evoluţia urbană. Susține conferinţe având subiecte legate de modificarea aspectului Bucureștilor ca urmare a intervenției umane.

Este participant activ şi coordonator al unor proiecte care îşi propun reconstituirea istoriei urbane precum „Mesaje săpate în piatră, digitizarea crucilor din piatră din Bucureşti” (2023) sau „Călătorie în oraşul pictat – vechea stradă a Colţei (2024) prin care se realizează valorificarea patrimoniului cultural material și sunt expuse modificările peisajului cultural urban având ca scop aducerea acestora în atenția publicului prin organizarea de expoziții, conferințe și ateliere de istorie urbană dedicate tinerilor.