Oraşul cântă: Spectacole, concerte corale sau instrumentale şi recitaluri, de luni până vineri

de:
02 sept. 2019
3 Afișari
Oraşul cântă: Spectacole, concerte corale sau instrumentale şi recitaluri, de luni până vineri

* Luni, la Globalworth Green Court vor susţine recitaluri Ana Gheba, Maria Gheba şi Diana Amelian, la Timpuri Noi Square „Cor cu Dor”, dirijor Teodora Jaworsky; Street Music – Natalia Pancec şi Emilian Florentin Gheorghe, iar Abel Corban un recital pian.

* Marţi, la Globalworth Green Court va concerta Isabel Geampalia, iar la Metroffice vor susţine un recital de pian şi ţambal Cătălin Iancu jr. şi prof. Cătălin Iancu.

* Miercuri, Globalworth Green Court, va susţine un recital de pian Dan Boanca, la S-Park vor evolua Corul „Allegretto”, dirijor Emanuel Pecingină şi Abel Corban, care va susţine un recital de pian.

* Joi, la Green Gate va evolua un ansamblu instrumental – oboi, flaut, pian, compus din Camelia Muresan, Luana Mihaela Palas, Aurelia Opalco, iar la Globalworth Plaza un ansamblu instrumental – pian, vioară (Manina Theodora Stroe, Matei Bogdan).

* Vineri, la Timpuri Noi Square va fi prezent Corul „Allegretto”, iar la Street Music – Natalia Pancec & Emilian Florentin Gheorghe ( „When Violin Meets Guitar”): Tot vineri, la Expo Business Park, Calin Izabela Nicole va susţine un recital de pian.

Potrivit organizatorilor, Oraşul cântă oferă bucureştenilor o extindere a proiectelor muzicale ale Festivalului Internaţional George Enescu prin peste 250 de evenimente muzicale neconvenţionale, ce vor avea loc în parcuri, muzee, centre comerciale şi clădiri de birouri din toate colţurile Bucureştiului. Oraşul cântă invită publicul la spectacole, concerte corale sau instrumentale şi recitaluri susţinute de peste 2.000 de copii şi tineri din Programul Naţional Cantus Mundi, precum şi de artişti invitaţi.

Accesul publicului la evenimentele desfăşurate în cadrul programului Oraşul cântă este liber.

Programul evenimentelor desfăşurate în Oraşul cântă va fi updatat periodic pe pagina de Facebook a Cantus Mundi România.

Oraşul cântă este un proiect dezvoltat de Programul Naţional Cantus Mundi prin Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, ca program asociat Festivalului Internaţional George Enescu 2019. Oraşul Cântă este desfăşurat de Cantus Mundi Bucureşti, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive.

Cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat în 2011 de reputatul dirijor Ion Marin şi derulat alături de membri ai Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Cantus Mundi Bucureşti se desfăşoară pentru dezvoltarea mişcării corale din Capitală. În perioada următoare, 300 de noi coruri vor reuni peste 9.000 de copii şi tineri bucureşteni, motivaţi să fie parte a unei mişcări culturale prestigioase şi incluzive. Cantus Mundi Bucureşti este implementat în cadrul Programului Naţional Cantus Mundi şi se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive.

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediţie, Festivalul Internaţional George Enescu se va desfăşura în perioada 31 august-22 septembrie 2019.

Cookies