Ora Pământului 2021: Oamenii din întreaga lume sunt îndemnați să stingă luminile între 20:30 și 21:30

27 mart. 2021
183 Afișari
Ora Pământului 2021: Oamenii din întreaga lume sunt îndemnați să stingă luminile între 20:30 și 21:30

Ora Pământului 2021 va fi marcată și anul acesta în aproximativ șapte mii de oraşe din întreaga lume, oamenii fiind îndemnați să stingă lumina în intervalul orar 20:30 – 21.30.

Ora Pământului 2021. Luminile din case vor fi stinse timp de o oră pentru a marca a 14-a ediţie a evenimentului Ora Pământului, unul care anul acesta pune accent pe prevenirea următoarelor pandemii.

Sâmbătă seară, oamenii îi oferă Pământului o oră din timpul lor. Luminile din case vor fi stinse, sâmbătă la ora 20:30, timp de o oră pentru a marca a 14-a ediţie a evenimentului Ora Pământului.

Organizatorii vor ca anul acesta să punem mai mult preţ pe natură, ca măsură de prevenţie a următoarelor pandemii.

Ora Pământului 2021. România și-a asumat că va fi mai responsabilă cu Pământul

Ca membri ai Uniunii Europene, şi România şi-a asumat că va fi mai responsabilă cu Pământul.

Pentru a deveni neutri din punct de vedere climatic până în 2050, UE a lansat programele Green Deal şi Digital Strategy, anunță AlephNews.

Ora Pământului este mai degrabă o chemare simbolică la depunerea de eforturi pentru combaterea schimbărilor climatice.

Organizatorii nu pretind că este un exerciţiu de reducere a energiei sau a carbonului, deci nu măsoară reducerea consumului de curent în timpul evenimentului.

Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat, pentru prima oară, pe 31 martie 2007, la Sydney, în Australia, când 2 milioane de oameni şi 2.100 de companii au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: încălzirea globală.

În anul 2008, „Ora Pământului” a devenit o mişcare globală, incluzând 100 milioane de oameni din mai mult de 30 de state ale lumii.

În 2009 şi 2010 campania globală a evoluat, implicând aproape un miliard de oameni din peste 4.000 de oraşe din întreaga lume.

Din 2011, „Ora Pământului” a intrat într-o nouă etapă în care oamenii de pretutindeni au fost îndemnaţi nu numai să stingă lumina, ci să se angajeze în acţiuni de mediu în fiecare zi.

Şapte mii de oraşe din toată lumea marchează în intervalul orar 20.30 – 21.30, „Ora Pământului”,

Cookies