ORA DE VARĂ 2015. Se schimbă ORA sâmbătă noaptea. NU se va modifică mersul trenurilor

de:
26 mart. 2015
0 Afișari
ORA DE VARĂ 2015. Se schimbă ORA sâmbătă noaptea. NU se va modifică mersul trenurilor

ORA DE VARĂ 2015. Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie 2015 la ora 3,00, care va deveni ora 4,00. După ora 4,00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară, potrivit Agerpres.

ORA DE VARĂ 2015. ‘Astfel, un număr de 69 de trenuri, din care 6 trenuri internaționale, 26 InterRegio și 37 Regio aflate în circulație între 3,01 și 4,00 (ora iarnă), vor ajunge la destinație cu orarii modificate. Având în vedere că și în țările vecine această trecere se face în aceeași zi de duminică, 29 martie 2015, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare’ , se precizează în comunicatul citat.

România va trece la ora oficială de vară în noaptea de 28/29 martie, ora 3,00 devenind ora 4,00.

ORA DE VARĂ 2015. Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători este operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Ziua de 29 martie va fi, oficial, cea mai scurtă zi din an. După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferența dintre ora oficială a României și Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore.

Concret, în noapte de sâmbătă spre duminică, ceasul se va da cu o oră înainte, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00.

ORA DE VARĂ 2015. Perturbările produse de schimbarea orei pot fi nefaste pentru sănătate și pot tulbura nu doar somnul, ci pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea și stările de dispoziție.

Cookies