ORA DE IARNĂ 2015:
În noaptea dintre 24 octombrie si 25 octombrie 2015 (ultima duminica din luna octombrie) trecem la ORA DE IARNĂ, schimbarea orei facandu-se astfel incat ora 4:00 a diminetii de 25 octombrie 2015 devine ora 3:00.
Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.
ORA DE IARNĂ 2015:
România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.
Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
ORA DE IARNĂ 2015: SFATURI
Deşi este mai puţin nefastă în termeni de tulburări ale somnului decât trecerea la ora de vară, când noaptea devine mai scurtă cu o oră, schimbarea orei este resimţită mai ales la persoanele mai fragile, precum copiii şi bătrânii, relatează ziarul online ladepeche.fr.
Perturbările produse pot fi nefaste pentru sănătate şi pot tulbura nu doar somnul, ci pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea şi stările de dispoziţie. Pentru a diminua efectele cât mai mult, specialiştii fac câteva recomandări pentru a trece cu bine la ora de iarnă, scrie Agerpres.
Una dintre acestea este reglarea ceasului în ajun. Persoanele supuse stresului pot simţi o stare de angoasă ca urmare a posibilităţii de a uita să schimbe ora şi mai ales de faptul că trebuie să regleze ora la toate echipamentele electronice. Deşi majoritatea aparatelor (computere, televizoare, DVD) se reglează automat, ceasurile trebuie reglate manual şi este bine să se facă cu anticipaţie. A schimba ora în ajun prezintă avantajul de a obişnui organismul înainte de a se produce schimbarea.
ORA DE IARNĂ 2015: SFATURI
O altă recomandare este de a merge la culcare cu o oră mai târziu sâmbătă seara. În acest fel, numărând aceleaşi ore de somn, trezirea de dimineaţă se va face la o oră considerată ca obişnuită.
Specialiştii sfătuiesc totuşi să nu se lenevească prea mult duminică în pat. Dacă dormim prea mult, riscăm ca duminică seară să nu ne fie somn la ora când trebuie să mergem la culcare.
Unele persoane acuză o oboseală puternică după schimbarea orei, însoţită eventual de o senzaţie de disconfort şi chiar de dureri de cap. Pentru a depăşi această stare este nevoie de multă odihnă şi de necesitatea de a adopta un ritm de viaţă (muncă, ore de masă şi de culcare) ce corespunde trecerii la noua oră. Simptomele vor trece în câteva zile sau în maximum câteva săptămâni.