Opt noi cazuri de coronavirus în Bucureşti

de:
10 mart. 2020
0 Afișari
Opt noi cazuri de coronavirus în Bucureşti

„Sunt confirmate pozitiv la testul coronavirus (COVID-19) un număr de 7 cazuri, din Bucureşti. – 3 sunt în legătură cu cazul Gerota, 1 este contact al primului infectat din Bucureşti, 3 sunt cetăţeni care au călătorit în Israel, Germania şi Marea Britanie”, a anunţat Grupul de comunicare strategică.

Ulterior, a fost conformat şi al optulea caz, un bărbat care a călătorit în Israel.

Anterior, Primarul Capitalei Gabriela Firea anunţase încă 3 persoane cu test pozitiv de coronavirus în Bucureşti, acestea fiind fiul, nora şi nepotul bărbatului de 60 de ani deja diagnosticat, care a fost internat iniţial la Spitalul „Dimitrie Gerota”. Cei trei sunt internaţi la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală.

O anchetă epidemiologică se desfăşoară la Spitalul de Urgenţă Dimitrie Gerota din Bucureşti, unde a fost internat iniţial cel de-al 17-lea caz de coronavirus din România, bărbatul de 60 de ani. Bărbatul din Bucureşti diagnosticat luni seară cu coronavirus a fost internat în 5 martie cu simptome diferite de cele ale pacienţilor infectaţi, testul fiindu-i făcut câteva zile mai târziu, când a dezvoltat o simptomatologie pulmonară foarte agresivă. El a fost transferat la Institutul „Matei Balş”.

Primul caz de coronavirus în Capitală este un bărbat de 49 de ani, care s-a întors de la Roma la sfârşitul lunii februarie şi care a fost diagnosticat în 7 martie.

Cookies