Oprişan: Pentru gazonul de pe National Arena beneficiarul trebuie să mai plătească 900.000 euro

de:
13 sept. 2011
0 afișări
Oprişan: Pentru gazonul de pe National Arena beneficiarul trebuie să mai plătească 900.000 euro

„Avem exemplul terenului din Frankfurt, care este frate geamăn al arenei din Bucureşti. Ba chiar al nostru este mai deficitar din acest punct de vedere, al ventilaţiei şi microclimatului de la nivelul solului. Ei au ajuns la concluzia că fără acest sistem nu au cum să aibă un gazon performant, aşa că şi-au cumpărat unul”, a declarat Oprişan pentru Mediafax.

Potrivit acestuia, „sistemul de microclimat” constă într-o reţea de instalaţii care să ajute iarba să facă fotosinteză. Un astfel de sistem costă între 350.000 şi 800.000 de euro, în funcţie de numărul aparatelor folosite, a declarat omul de afaceri vrâncean.

„Acestora li se adaugă costul unor ventilatoare performante, astfel că întreg sistemul ajunge să coste în jur de 900.000 de euro dacă vor să-l cumpere şi o sută de mii de euro dacă îl închiriază de undeva. E musai să dea banii ăştia, altfel beneficiarul nu poate să rezolve cum trebuie problema gazonului”, a declarat omul de afaceri.

Oprişan a precizat că firma sa, Gama Verde, a fost cooptată într-o asociere cu firma Anconi pentru realizarea suprafeţei de joc şi a mai multor sisteme care au legătură cu aceasta. Anconi avea calitatea de subcontractant al antreprenorului general al lucrării al cărei beneficiar era Primăria Capitalei, concernul Max Bogl.

Omul de afaceri a povestit că a luat 118.000 de euro pentru lucrările pe care şi le-a asumat în urma asocierii cu Anconi. Partenerii lui au primit însă „un milion şi ceva de lei”, însă atât Anconi cât şi Gama Verde au avut de executat operaţiuni speciale „care intră în aria de competenţă a fiecăreia dintre firme”.

Citeşte şi Raport UEFA: Suprafaţa de joc de la Naţional Arena, “un pericol pentru siguranţa jucătorilor”

Cookies