Oprescu vrea să îi ia tot Centrul Istoric lui Negoiţă, consilierii nu îl lasă

de:
27 ian. 2011
0 afișări
Oprescu vrea să îi ia tot Centrul Istoric lui Negoiţă, consilierii nu îl lasă

Primarul general vrea să ia de la primăriile de sectoare 46 de străzi, pe lângă cele peste 600 aflate deja în administrarea sa. Două dintre acestea, respectiv Smârdan şi E Carada sunt situate în centrul istoric, situat în Sectorul 3, condus de Liviu Negoiţă. În Raportul de Specialitate care justifică preluarea străzilor de Primăria Capitalei, se arată că „pentru o abordare unitară a proiectului de reabilitare a Centrului Istoric, este necesar ca toate străzile aflate în acea zonă să fie administrate de municipalitate, impunându-se preluarea în administrare şi a străzilor Smârdan (între străzile Doamnei şi Lipscani) şi E. Carada”.

Străzile propuse pentru preluare sun incluse într-o serie de programe de echipare edilitară şi modernizare a infrastructurii rutiere derulate de Primăria generală.

Propunerea a fost respinsă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti de joi, 27 ianuarie.

În administrarea Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti se află deja celelalte străzi din Centrul Vechi: Blănari, CAvafii Vechi, Căldărari, Covaci, Colţei, Franceză, Gabroveni, Hanul cu Tei, Lipscani, Șelari, Smârdan, Stavropoleos şi Zarafi.

În ciuda acestui fapt, lucrările de reabilitare pe care primarul Sorin Oprescu promisese că vor fi terminate în luna decembrie s-au prelungit până în primăvara acestui an.

Cookies