Oprescu vrea să dea unei firme americane managementul stadionului Lia Manoliu

de:
28 feb. 2011
0 Afișari
Oprescu vrea să dea unei firme americane managementul stadionului Lia Manoliu

Firma cu care primarul general spune că s-ar fi aflat în discuţii are în portofoliu gestionarea a 300 de stadioane din întreaga lume. „Nu e vorba de 2, 3, 4 trişti care nu sunt în stare. Am nevoie de evenimente 365 de zile din 365, pe arena asta” – a declarat Oprescu, furios că reprezentanţii PDL din Consiliul General vor să scadă suma alocată administrării stadionului.

Oprescu a susţinut chiar că au fost reprezentanţi ai unor firme româneşti care au venit la el în birou şi i-au propus să preia administrarea stadionului, în schimbul unui comision de 10-15% pentru primar. Oprescu nu a vrut însă să spună cine ar fi fost persoanele în cauză.

Pentru administrarea stadionului, în proiectul de buget discutat astăzi în Consiliul General sunt prevăzuţi 1.067.000 de lei, pentru operare mentenanta in regim de concesiune lucrari/servici publice stadionul Lia Manoliu.  Pentru reabilitarea stadionului, proiectul de buget propus de Oprescu prevedea 382 de milioane de lei, din care consilierii PDL vor să reducă  235 de milioane, motivând că banii vor veni de la bugetul statului, deci nu ar mai fi nevoie de o investiţie atât de mare de la bugetul municipal.

Oprescu susţine însă că PDL vrea ca prin aceste metode meritul pentru reabilitarea arenei să fie asumat de guvern, glumind că stadionul ar urma să se numească „Elena Udrea”.

Cookies