Oprescu vrea să construiască Hipodromul Bucureşti

de:
16 nov. 2012
1 Afișari
Oprescu vrea să construiască Hipodromul Bucureşti

Avem un proiect, cel al senatorului Cristian Ţopescu. Am încercat să facem hipodromul pe o latură a Lacului Văcăreşti, dar nu am reuşit. Am identificat câteva terenuri care aparţin statului, situate la câţiva kilometri de Capitală, lângă autostrada A2″, a susţinut Sorin Oprescu, care a precizat că cel mai probabil hipodromul va fi finalizat în cea de-a doua jumătate a mandatului de edil şef al Capitalei.

Întrebat unde anume este situat terenul şi care este suprafaţa acestuia, Oprescu a spus: „Nu vreau să spun care şi unde sunt terenurile pentru ca acestea să nu dispară”.

Totodată, primarul general a mai spus că pentru darea în folosinţă a unui asemenea obiectiv este necesară şi o linie de transport în genul trenurilor supraterane cu care cetăţenii să poată ajunge într-o durată scurtă de timp la hipodrom.

La începutul secolului trecut, în Băneasa, pe terenul unde e Aeroportul „Aurel Vlaicu”, s-a ridicat un hipodrom. Începând cu 1875, Bucureşti a avut un Jockey Club naţional, al cărui preşedinte a fost Regele Carol I. În 1905, arhitectul I. Berindey a ridicat construcţia Hipodromului Băneasa, căruia i s-au alocat 60 de hectare de teren pentru pistele de galop şi de trap, pentru tribune, restaurante, grajduri, dependinţe, anexe. În 1960, s-a disputat ultimul derby, hipodromul a fost apoi mutat la Ploieşti, fiind desfiinţat odată cu colectivizarea din 1962.

Sursa: Mediafax

Cookies