LA MINE-N CARTIER

Oprescu: Vor primi subvenţie la căldură şi cei cu venituri de peste 800 lei pe lună

Primarul Oprescu a declarat că, în această iarnă, familiile cu venituri mici vor fi ajutate de municipalitate să îşi plătească facturile la căldură, dar vor exista şi gospodării care vor plăti integral preţul gigacaloriei, de aproximativ 330 de lei. Edilul a precizat că ajutoarele se vor acorda în funcţie de venituri. „Care nu are bani să îl protejăm, iar cei care pot să suporte gigacaloria la 330 de lei. Vor fi diferite trepte astfel încât să nu mai plătească şi bogatul lui Lăzăroiu (n.r. – Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii a propus un plafon de 768 de lei venit/lună/membru de familie până la care se pot acorda subvenţii la căldură de către stat)”, a declarat miercuri primarul Sorin Oprescu care a adăugat că, la o primă strigare, numărul beneficiarilor s-ar ridica la aproximativ 450.000 de familii. „Sunt mulţi care ar trebui să primească. Nu sunt de acord cu un popor de asistaţi, dar ăia săraci ce o să facă, să îngheţe în casă?”, s-a întrebat retoric Oprescu.

Edilul-şef a anunţat că, săptămâna viitoare, se va întâlni cu primarii de sector şi le va cere acestora să fie vigilenţi la întocmirea listelor de beneficiari. „Vreau să consult primarii de sector în aşa fel încât, după ce Consiliul va stabili care să fie nivelul, să putem să descentralizăm ca să îndreptăm aceste sume către primariile de sector, odată cu responsabilitatea clară de a acorda ajutoare după o metodologie stabilită foarte clar”, a specificat Oprescu.

Cuantumul subvenţiei la căldură pentru bucureşteni ar fi trebuit discutat, miercuri, în şedinţa de Consiliu General însă aceasta nu s-a mai ţinut din lipsă de cvorum, majoritatea consilierilor absenţi fiind de la PDL şi PNG.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button