Oprescu: Vom avea un nou gazon pe National Arena până vineri

de:
13 sept. 2011
0 Afișari
Oprescu: Vom avea un nou gazon pe National Arena până vineri

„Sper ca la noapte să apară gazonul şi până vineri să îl termine de pus”, a spus edilul-şef.

Luni, Adrian Oprişan, proprietarul firmei care a instalat primul gazon pe National Arena, a spus că în mod natural stadionul nu permite ventilaţia şi iluminatul propice creşterii plantelor, astfel că, cel mai probabil, pentru a revitaliza gazonul şi pentru a-l păstra şi folosi într-un ritm normal beneficiarul va trebui să mai cheltuie 900.000 de euro pe un sistem complex. Primarul general, Sorin Oprescu, nu a exclus nici el o astfel de cheltuială suplimentară.

„Dacă o să ne spună specialiştii că aşa trebuie, aşa o să facem. O să vedem. Deocamdată nu s-a cheltuit niciun ban. Să vedem cum o să se comporte gazonul ăsta”, a precizat Sorin Oprescu.

Primul gazon ce a fost instalat pe National Arena a costat 100.000 de euro şi a ajuns la gunoi după ce a fost distrus încă de la primul meci jucat pe stadion.

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, marţi, că brazdele care au fost montate pe Arena Naţională erau uscate, iar apoi acestea au fost vopsite cu o culoare verde, acesta considerând că atât Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi FRF au fost păcălite de firma care a montat suprafaţa de joc.

„Gazonul a fost pus uscat. Au pus brazde uscate şi apoi au dat cu vopsea verde. Problema e alta: Primăria şi cu FRF au fost păcălite. De la Argentina până la Franţa a fost aproape o lună, iar gazonul se putea schimba de patru ori. A fost o escrocherie, iar Primăria trebuie să ceară daune.”

Cookies