„Probabil că prefectul a simţit datoria să aibă câteva limbi de catifea pentru conducerea de partid şi de stat”, a spus edilul-şef Oprescu, citat de newsin.ro.
Potrivit lui Oprescu, la tronsonul respectiv se săpase până la şapte metri şi se introdusese canalizare, iar „cineva, probabil, a simţit nevoia să îi enerveze şi mai mult pe şoferii bucureşteni”. Primarul general spune că, în aceste condiţii, lucrările de construire a bulevardului sunt întârziate cu circa şapte luni.
Pe de altă parte, prefectul Capitalei – Mihai Atănăsoaei consideră că demersul său, prin care a solicitat instanţei de judecată suspendarea autorizaţiei de construcţie pentru tronsonul II al proiectului Uranus-Berzei, până la soluţionarea pe fond a acţiunii de anulare a PUZ-ului introdusă de ONG-uri, s-a făcut ca urmarea a solicitării exprese a Inspectoratului de Stat în Construcţii.
„Constat că, de fiecare dată când primarul general nu este capabil să ducă la bun-sfârşit un proiect anunţat cu surle şi trâmbiţe, fuge sub fusta politicului, căutând alţi vinovaţi”, a declarat prefectul.
Tot Oprescu, a declarat, vineri, că îl va acţiona în judecată pe preşedintele Ordinul Arhitecţilor din România, Șerban Țigănaş, pentru că acesta a blocat în justiţie lucrările la bulevardul Uranus.
Bulevardul Uranus, care este realizat pentru fluidizarea traficului, va face legătura între Piaţa Victoriei şi Palatul Parlamentului.
Citeşte şi Scandal pe Bulevardul Uranus: ONG-urile spun că Oprescu halucinează, primarul le cere despăgubiri