SMART CITY

Oprescu promite un centru medical pentru studenţi, în Regie

Primarul general s-a întâlnit, marţi cu cadrele medico-sanitare din reţeaua de medicină şcolară a Capitalei, scrie Mediafax.ro Cu această ocazie, ediul şef a prezentat obiectivele echipei municipalităţii pentru următoarele luni în cazul medicinei şcolare. Medicii din universităţi au semnalat faptul că studenţii din provincie nu pot beneficia nici măcar de un bilet de trimitere şi nici de asistenţă medicală întrucât au domiciliul în afara Capitalei , iar Oprescu a promis amenajarea până în martie 2012 a unui centru medical în fosta cantină Regie 2 Grozăveşti. „Vom face un centru medical cu permananţe pentru urgenţe. Până când vom face un spital studenţesc va mai dura. Doamna Andronescu ar vrea să facă un astfel de spital în curtea Politehnicii, dar va dura cel puţin un an. Aşa că vom reamanaja spaţiul pe care îl avem, în fosta cantină din Regie 2. Cred că, cel mai târziu până în martie, centrul medical va fi gata„, a spus Sorin Oprescu.

La nivelul Capitalei există 935 de posturi aprobate în reţeaua şcolară, dar numai 797 ocupate, motiv pentru care Oprescu a promis celor prezenţi că va discuta cu ministrul Sănătăţii, cu care va avea o întâlnire miercuri, toate aceste aspecte legate de medicina şcolară.

Cabinetele medicale şcolare aparţin de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Instituţia administrează 617 cabinete medicale, din care 304 de medicină generală, 40 dintre ele pentru studenţi. Alte 149 sunt cabinete de stomatologie, iar 164 sunt cabinetele medicale în grădiniţe.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button