Oprescu preferă cea mai scumpă variantă de autostradă suspendată: 1,6 miliarde euro

de:
13 iul. 2011
0 Afișari
Oprescu preferă cea mai scumpă variantă de autostradă suspendată: 1,6 miliarde euro

Prezent la conferinţa “Dezvoltare urbana in Europa de sud-est” din cadrul Bucharest International Forum 2011, Sorin Oprescu a declarat că preferă a treia variantă tehnică de realizare a aşa-numitei autostrăzi suspendate, dintre cele trei propuse dezbaterii publice, chiar dacă aceasta este şi cea mai scumpă. Costurile pentru varianta ce va include un tunel pe sub Herăstrău ajung însă la 1,6 miliarde euro, faţă de 500 de milioane de euro, cât ar costa cea mai simplă variantă, conform unor surse din Primăria Capitalei.

Inelul median ar urma să traverseze Parcul Herăstrău printr-un tunel subteran de 2 km. Varianta 3 vizează amplasarea ambelor sensuri ale inelului median la nord de calea ferată. În zona de sud a căii ferate, se vor efectua lucrări în vederea realizării de artere locale pentru irigarea teritoriilor cu diverse funcţiuni, utilizând arterele existente.

Costurile sunt, însă, pentru această variantă, imense: un studiu efectuat de Proiect Bucureşti arată că numai tunelul subteran pe sub parc ar ajunge să coste, dacă ar avea trei benzi pe sens, între 70 şi 170 de milioane de euro pe kilometru. .Varianta cu două benzi pe sens ar reduce costurile cu 25%. De fapt ar fi vorba de două tuneluri, câte unul pentru fiecare sens, iar lungimea acestora va fi de aproximativ doi kilometri. Tunelul subteran va ajunge până la o adâncime maximă de 25 metri şi va fi construit pe sub magistrala de metrou ce urmează a fi construită în zonă, a declarat arhitectul Sorin Gabrea, cel care a prezentat proiectul în Comisie, el fiind unul dintre proiectanţi. Tunelul ar fi prevăzut şi cu ieşiri subterane către şoseaua Bucureşti-Ploieşti.

În luna martie, în urma unei vizite în China, Sorin Oprescu a semnat un memorandum cu compania Shanghai Group, pentru realizarea unui Parteneriat Public Privat în vederea construirii “autostrăzii suspendate”. Lucrările la autostradă – drum expres vor începe până la sfârşitul acestui an, urmând ca primul tronson să fie gata într-un an şi jumătate, a spus atunci edilul-şef.

Mai multe despre cele trei variante de realizare, citiţi aici.

Cookies