ȘTIRI

Oprescu: Pasajul subteran de la Piața Presei Libere va fi inaugurat pe 1-2 aprilie

„Nu va fi gata în martie, dar pe 1-2 aprilie va fi inaugurat”, a spus, joi, primarul general, Sorin Oprescu. 

Lucrările la Pasajul subteran Piaţa Presei Libere au fost demarate în martie 2014. Potrivit proiectului, noul pasaj rutier va avea 700 de metri și va fi realizat pe sensul dinspre DN1 spre Soseaua Kiseleff și bd. Mărăști. Șoferii vor intra în pasaj de pe Sos. București-Ploiești, după Fântâna Miorita, din direcţia Ploieşti-Băneasa. Sub Piața Presei Libere, pasajul se va bifurca, șoferii având la dispoziție două ieșiri: pe Șoseaua Kiseleff, în zona strandului Tineretului, și pe bd. Mărăști, după City Gate Towers. 

Proiectul prevede și construcţia unui pasaj pietonal care va face legătura între Piaţa Presei Libere şi Parcul Herăstrău, pentru a facilita accesul călătorilor la mijloacele de transport în comun, dar şi scurtarea şi modernizarea pasajului pietonal existent. Astfel, din primăvară, bucureștenii vor putea traversa bulevardul Kiseleff din Capitală pe sub pământ prin intermediul a două pasaje pietonale subterane. Primul, care există deja și subtraversează acum bd. Kiseleff și Bd. Mărăști, va fi scurtat și modernizat, urmând a fi dotat cu lifturi și scări rulante.

Construcţia celui de-al doilea pasaj pietonal subteran a fost demarată la finele anului trecut. Acest pasaj va lega nodul de transport de la Piața Presei Libere (capăt tramvai 41) cu aleea ce desparte Berăria H de Hard Rock Cafe.

„Pasajul pietonal deja existent interferează cu viitorul pasaj rutier si atunci va fi scurtat. Practic va subtraversa doar bd. Kiseleff. În același timp, va fi și modernizat”, a explicat, anterior, pentru B365.ro, Ion Dedu, director al Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

Lucrările la cele două pasaje pietonale ar trebui finalizate până în primăvara acestui an, când este termenul de finalizare pentru întreg proiectul pasajului rutier subteran de la Piața Presei Libere. Mai multe detalii AICI.

Reprezentanţii Apolodor, firma care execută lucrările, spun că pasajul rutier de la Casa Presei va prelua 1.700 de autovehicule pe oră, pe care le va distribui pe sensurile Mărăşti şi Bulevardul Kiseleff către Arcul de Triumf.

Întregul proiect va avea o lungime totală de 1.134 m. De asemenea, partea carosabilă va avea o lăţime de 8,8 metri pe pe ramura Kiseleff, unde vor exista două benzi, şi o lăţime de 5,5 metri pe ramura Mărăşti.

Citește și Cum arată ACUM Pasajul de la Piaţa Presei Libere. GALERIE FOTO 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button