Rămas şi fără flacoanele de insulină, după percheziţiile din celula sa, Oprescu a depus a patra plângere împotriva conducerii Arestului Central al Poliţiei.
„Domnul Oprescu are o solicitare expresă prin care arată și dorește ca de fiecare dată acul aparatului care masoară glicemia cât și apenul prin care se aplică și introduce insulina în organism să fie schimbat. Până acum cei de aici nu sunt dotați și nu îl schimbă și, conform spuselor sale, se folosește același ac pentru toată lumea”, a declarat unul dintre avocaţi, potrivit b1.ro
Sorin Oprescu se plânge în continuare de modul în care este tratat după gratii. Pe lângă faptul că nu primește o dietă adecvată unei persoane care suferă de diabet, avocatul primarului suspendat spune că viaţa lui Oprescu este pusă zilnic în pericol prin neglijenţa celor din Arestul Central.
„Dumnealui e cel care și-o administrează. În asistența unui medic nu poate pentru că programul se termină la ora 16. Au existat cazuri în care dânsul a așteptat o oră și jumătate spre două ca să vină asistentul să poată să-i facă insulina”, a mai afirmat acesta.