Oprescu: Inaugurarea Pasajului Basarab este o chestiune de ore şi zile

de:
30 mai 2011
1 Afișari
Oprescu: Inaugurarea Pasajului Basarab este o chestiune de ore şi zile

„După ce terminăm cu probele acestea, necesare deschiderii unui pasaj, cât de curând după aceea îi dăm drumul. Este o chestiune de ore şi de zile”, a declarat primarul general, Sorin Oprescu, luni, în prima zi de testare a podului hobanat al Pasajului Basarab.

Conform programului constructorilor, vor fi trei zile de teste cu încărcătură maximă, de luni până miercuri inclusiv. Astfel, luni au fost efectuate patru probe cu 6 tramvaie şi 14 camioane (826 de tone), marţi vor fi realizate alte patru probe cu 12 tramvaie şi 32 de camioane (1828 tone), iar miercuri pe 1 iunie vot fi efectuate două probe cu 13 tramvaie şi 23 de camioane (1467 tone).

Pasajul Basarab va fi inaugurat însă în absenţa unor dotări promise în proiect. Astfel, staţia de tramvai de pe pasaj nu va fi gata până la deschiderea pasajului. „Tramvaiul nu va circula pe pod o perioadă de timp pentru că se lucrează la lift (n.r. liftul care va face legătura între staţşia de tramvai de pe pod şi cea de sub pod)”, a mai precizat edilul-şef.

Au fost montate deja indicatoarele rutiere pe pasaj, şi parţial şi panourile pentru informare dinamică.

Potrivit primarului general, costul Pasajului Basarab a ajuns în prezent la aproximativ un miliard de lei. Pasajul rutier denivelat face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, Şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti şi Bulevardul Vasile Milea. Viaductul principal al pasajului are o lungime totala de 1450 m, din care 117 m Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, iar 340 m Podul Hobanat peste zona Gării de Nord. La acestea se adaugă bretelele de acces la pasaj de 1126 m lungime şi rampele de acces de 1250 m.

Caracteristice speciale ale Pasajului Basarab
– Cel mai lung pod hobanat din România – 360 m
– Cel mai lat pod hobanat urban din Europa – 43.3 m în zona staţiei de tramvai peste CF (2 sensuri circulaţie auto a câte 2 benzi fiecare+cale dublă tramvai+2 staţii tramvai)
– Cel mai lung pasaj rutier din Bucureşti – 1,9 km
– Înălţimea pilonilor centrali – 80 m
– Cel mai mare punct intermodal din România, reunind în acelaşi loc linie de tramvai pe pod, 3 linii de tramvai sub pod, linii de autobuz şi troleibuz, linii de metrou, 2 gări de cale ferată la care se adaugă spaţii special amenajate pentru taxiuri şi 2 autogări pentru transport intern şi internaţional.

Cookies