Oprescu: În București, străzile sunt ”la negru” de 24 de ore.Astăzi am acționat pe străzile laterale

de:
28 ian. 2014
0 Afișari
Oprescu: În București, străzile sunt ”la negru” de 24 de ore.Astăzi am acționat pe străzile laterale

„În Bucureşti, străzile sunt la negru, deja de mai mult de 24 de ore. Astăzi, toată ziua, am acţionat pe străzile laterale. Am verificat intrările la şcoli, la grădiniţe, spitale, pompieri şi ambulanţa. Acum cărăm zăpada din Bucureşti. Acum am mai auzit nişte comentarii mai răutăcioase, dar eu nu o să pot să scot toată zăpada din Bucureşti că nu am înnebunit. Am căutat să o scoatem de pe marile bulevarde şi din intersecţii, în aşa fel încât, dacă începe vâjul, să aibă unde să se depună că altfel paralizăm oraşul. Astăzi toate mijloacele de transport în comun au circulat după program obişnuit fără să am evenimente. Le mulţumesc celor care au înţeles şi au lăsat maşinile acasă”, a spus Oprescu, citat de Realitatea.net.

Primarul Capitalei a prezentat şi planul pe care îl are pentru miercuri dimineaţă. „Mâine vor fi în teren, de dimineaţă, de la 5 şi ceva, 375 de utilaje. La acestea, se adaugă toate 12 formaţiuni, două maşini care pot intra pe străzile laterale şi acţionează o dată cu ambulanţa pe străzile care nu sunt încă curăţate. Există o rezervă strategică de vreo 12 maşini mari care sunt în aşteptare. În momentul în care s-a adunat zăpada şi viscolul începe să cedeze, începem să o şi cărăm”, a mai spus Oprescu.

Oprescu a comentat şi criticile unora legate de deszăpezirea din Bucureşti: „Nu putem acţiona deodată. Avem un plan foarte clar şi nu putem acţiona pe 5000 de străzi o dată. Dacă aş putea, aş face-o, dar nicăieri nu se întâmplă decât cum facem şi noi”.

ANM a emis COD PORTOCALIU, în București și în alte județe din sudul și sud-estul țării, valabil în intervalul: 29 ianuarie, ora 06:00 – 29 ianuarie, ora 23:00. Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunţat, marţi seară, că viscolul de miercuri nu va mai fi la fel de puternic ca cel precedent, iar codul roşu nu va fi emis decât dacă stratul de zăpadă va fi de peste 50 cm.

Cookies