ȘTIRI

Oprescu: Datoriile istorice ale Primăriei Generale vor fi șterse

„Astăzi guvernul a fost de acord cu anularea acelor penalităţi aberante care se produceau tot timpul. Se va interveni şi pe regulamentul de aplicare a ANRE, pentru ca astfel de penalităţi să nu mai fie afişate”, a declarat Sorin Oprescu, după şedinţa de guvern.

El precizat că soluţia decisă de guvern este singura cale de a rezolva problema datoriilor istorice.

„ELCEN se va uni cu RADET sub forma de societăţi comerciale”, a declarat Sorin Oprescu, precizând că „principalul obiect de activitate a noii societăţi va fi producerea energiei electrice din gaz”.

În context, Oprescu a arătat că „preţul pe care îl plăteşte populaţia pentru încălzire nu va fi modificat”. „Rămâne tot la 170, dar nu putem să facem acest lucru Sunt 1,5 milioane de familii care se încălzesc în sistem centralizat. Nu avem cum să încurajăm trecerea la centrale de apartament, întrucât preţul gazului a crescut continuu”, a precizat primarul general.

Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri memorandumul privind mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C Electroctrocentrale Bucureşti S.A (ELCEN) pentru a dispune măsurile legale ce se impun în vederea negocierii termenilor şi condiţiilor în care societatea dispune anularea penalităţilor calculate pentru neplata şi/sau plata cu întârziere de către Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti (RADET) a obligaţiilor contractuale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button