Oprescu ar câştiga mai mult cu USL decât singur, potrivit unui sondaj

de:
17 sept. 2011
1 Afișari
Oprescu ar câştiga mai mult cu USL decât singur, potrivit unui sondaj

Se observă însă anumite diferenţe între scorul obţinut de Sorin Oprescu în calitate de candidat independent susţinut de USL, comparativ cu poziţia de candidat fără niciun fel de susţinere politică. La întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Primăria Capitalei, dumneavoastră personal cu care dintre următorii candidaţi aţi vota?”, Sorin Oprescu, prezentat ca fiind susţinut de USL, ar obţine 67% din voturile bucureştenilor. La aceeaşi întrebare, fără a fi precizată de data această dată susţinerea USL, Sorin Oprescu ar obţine 60% din voturile bucureştenilor, scrie realitatea.net.

Totodată, se remarcă faptul că niciunul dintre cei care ar putea fi contracandidaţii săi nu înregistrează un procent al intenţiei de vot mai mare de 9%. În această poziţie se află inclusiv Cristian Popescu Piedone, despre care PC consideră că ar putea fi o variantă de candidat din partea USL, pentru şefia Primăriei Municipiului Bucureşti. Dintre posibilii rivali de la PDL, cel mai bine plasat candidat este Silviu Prigoană, cu procente de 7%, respectiv 8% din intenţia de vot, în funcţie de întrebare.

Cookies