Oprescu, anchetat de consilierii generali, pentru afacerea sediului Primăriei

de:
28 sept. 2011
1 Afișari
Oprescu, anchetat de consilierii generali, pentru afacerea sediului Primăriei

Consiliul General al Municipiului Bucureşti va numi o comisie pentru a ancheta de ce primarul general nu a respectat o hotărâre a consiliul general. Potrivit viceprimarului PDL Mircea Raicu, hotărârea prevedea ca în primul an în noul sediu al primăriei, municipalitatea să plătească chirie proprietarului SC Iliotomi Grup SRL, urmînd ca în următorii ani să iniţieze procedura de leasing financiar.

Tot la capitolul obligaţii, din bugetul local se achita si impozitele şi tarifele impuse asupra clădirii, pe care, în mod normal, trebuie să le plătească proprietarul. De asemenea, contractul are o „clauză de indexare” prin care Sorin Oprescu îi permite lui Tsesmetzis Antonios, om de afaceri grec si proprietar al imobilului, prin firma Iliotomi, să mărească preţul chiriei în funcţie de valoarea Indicelui Preţurilor de Consum. Prima indexare a fost făcută chiar la 1 ianuarie 2010, la câteva luni după semnarea contractului. Atenţie însă, „indiferent de oscilaţiile Indicelui, chiria nu poate fi redusă sub valoarea prevăzută iniţial“, cea de 17,48 euro pe metru pătrat.

Cu cele 9 milioane de euro cât va costa, la sfârşitul celor trei ani, închirierea imobilului din Splaiul Independenţei, Primăria şi-ar fi putut construi propriul sediu.

În 2009, Oprescu le promitea consilierilor generali că Primăria va cumpăra, prin leasing, sediul, astfel încât nu a fost organizată o licitaţie publică. „Vom încheia un contract de leasing financiar pe 15 ani cu societatea care deţine imobilul din Splaiul Independenţei, pentru ca aceasta să rămână în proprietatea municipalităţii”, spunea atunci Oprescu.

Această promisiune a fost înregistrată şi în contractul de închiriere între proprietarul Tsesmetzis şi Primărie, la penultimul punct: „Pe parcursul derulării prezentului contract, chiriaşul îşi poate exprima opţiunea de cumpărare (cu plata integral, în rate sau în leasing) a clădirii”.  În aprilie 2010, însă, când clădirea a fost scoasă la licitaţie, Primăria nu a făcut apel la dreptul menţionat în contract, iar clădirea a fost vândută firmei Apatel Properties SRL, pe 11 firmei milioane de euro.

Primarul general, Sorin Oprescu, spune însă că nu i-a permis Ministerul de Finanţe să iniţieze leasingul imobiliar în cazul noului sediu al Primăriei.

Cele două firme, Iliotomi Grup SRL şi Apatel Properties SRL, între care s-a făcut tranzacţia pe clădire, nu au avut niciun fel de activitate de la constituire până în anul în care au făcut afaceri cu Primăria Capitalei. Astfel, potrivit datelor de bilanţ depuse la Registrul Comerţului, Iliotomi Grup a avut cifră de afaceri zero atât în 2007, cât şi în 2008. Abia în 2009, anul în care a făcut afacerea cu Primăria, a raportat o cifră de afaceri de 717.852 de lei. Apatel însă a depus trei ani la rând (2007, 2008, 2009) declaraţii pe propria răspundere că nu a desfăşurat activitate de la constituire.

Un alt punct comun al celor două companii este, teoretic, adresa sediilor: strada Ghercu Constantin nr. 14. La această adresă, dar la camera 3, îşi are sediul şi SC Apatel Properties SRL, firma care a cumpărat clădirea în care stă Primăria.

Cookies