Oprescu a mers luni cu maşina pe Pasajul Basarab. Bucureştenii mai au de aşteptat până la primăvară VEZI IMAGINI

de:
20 dec. 2010
1 Afișari
Oprescu a mers luni cu maşina pe Pasajul Basarab. Bucureştenii mai au de aşteptat până la primăvară VEZI IMAGINI

Însoţit de presă şi de delegaţia primarului de la Ankara, Sorin Oprescu a traversat podul în arc al Pasajului Basarab cu un autobuz al RATB.

„Astăzi a fost prima trecere pe podul în arc, data viitoare vom trece şi peste podul hobanat. Sfârşitul anului ne găseşte în faza de încercări şi finisaje, iar în luna martie circulăm toţi pe el. Ne aşteptăm la un trafic de aproximativ 280.000 de maşini, în fiecare zi care parcurg distanţa de la vest la nord „, a declarat primarul general.

Întrebat ce părere are despre pasajul bucureştean, primarul capitalei Turciei s-a declarat încântat. „Îmi place foarte mult. Sunt sigur că populaţia va aprecia cel mai mult frumuseţea şi utilitatea acestui pod”, a spus Excelenta Sa Melih Gokcek.

Tot luni a avut loc şi prima trecere cu tramvaiul pe sub pasajul Basarab. „Tramvaiele de pe linia 11 vor circula pe sub pasajul Basarab începând de marţi, ora 4.30”, a anunţat Ion Dedu, director executiv al Direcţiei Transporturi din cadrul Primăriei Generale.

Tramvaiele vor circula pe traseul: terminalul Romprim – sos. Olteniţei – sos. Viilor – str. dr. Istrate – sos. Progresului – b-dul Timişoara – b-dul Vasile Milea – pasajul Basarab (la sol)- Calea Giuleşti pâna la terminalul „16 februarie” (tur-retur).

Pasajul Basarab va fi dotat cu lifturi şi un trotuar rulant care va face legătura cu Gara de Nord

Constructorii au finalizat de instalat cele 60 de hobane cu care va fi dotat podul hobanat al Pasajului Basarab, momentan fiind în faza de testare.

Tramvaiul va circula pe partea centrală a podului, autovehiculele având destinate câte două benzi pe sens pe părţile laterale. De asemenea, va exista o legătură directă de la staţia de tramvai la Gara de Nord, prin intermediul unui trotuar rulant. La staţia de tramvai de pe podul hobanat pietonii vor putea ajunge cu ajutorul a patru lifturi sau a patru scări rulante.

Pasajul este foarte rezistent şi la seisme. „Rezistă la un cutremur de aproximativ 9 pe Richter”, a precizat Ioan Dedu.

Lucrarea va beneficia de un sistem de iluminat arhitectural care să o scoată în evidenţă. Astfel, instalaţii speciale vor fi montate pe podul în arc, dar şi pe cele 60 de hobane ale podului hobanat. Reprezentanţii primăriei au spus că abia acum urmează a se decide ce spectru de culori va fi utilizat.

Pasajul rutier denivelat face legătura între Bulevardul Nicolae Titulescu, Şoseaua Orhideelor, Podul Grozăveşti, Bulevardul Vasile Milea şi Şoseaua Orhideelor. Viaductul principal al pasajului are o lungime totala de 1450 m (din care 117 m
Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, respectiv 340 m Podul Hobanat peste zona Gării de Nord), cu bretele de acces la pasaj de 1126 m lungime şi rampe de acces de 1250 m. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 200 de milioane de euro.

Cookies