Oprescu a fost duminică alături de elevi şi studenţi

de:
22 mai 2011
0 Afișari
Oprescu a fost duminică alături de elevi şi studenţi

Duminică, 50 de copii, din clasele V-VIII, şi-au testat cunoştinţele în cadrul lecţiei deschise de tip concurs, din cadrul proiectului „Bucureşti – tradiţie, cultură, artă şi istorie”. Elevii, grupaţi în echipe de câte cinci, s-au străduit să răspundă corect la întrebări pentru a ajunge într-o tabără la mare, premiul oferit în cadrul acestei competiţii primelor patru grupe (20 de copii).

„Prin această lecţie în aer liber atenţia tinerilor poate fi captată mai repede, iar informaţiile rămân mult mai bine întipărite în mintea lor decât dacă lecţia s-ar fi desfăşurat la o oră anostă. Premiul oferit îi stimulează să citească şi să înveţe”, a declarat, duminică, Oprescu.

După ce a stat la competiţia dintre elevii de şcoală generală, edilul-şef al Capitalei a plecat către Facultatea de Drept, unde a luat parte la cea de a IV-a ediţie a Congresului Studenţilor din România. Oprescu le-a spus tinerilor că vrea ca studenţii să ajungă în siguranţă în campusuri, să aibă locuri în care să se poată relaxa şi socializa, să poată merge în tabere, pentru ca viaţa lor să fie „civilzată şi cât mai aproape de normalitate”.

Cookies