Oprea cere Guvernului sediile Antenei și Grivco, confiscate de Fisc de la Dan Voiculescu

de:
03 nov. 2015
0 Afișari
Oprea cere Guvernului sediile Antenei și Grivco, confiscate de Fisc de la Dan Voiculescu

Ministrul de Interen invocă lipsa de spațiu cu care se confruntă ministerul şi vrea să primească sediile Antenei şi Grivco. La scurt timp după solicitare a fost redactat proiectul de hotărâre de Guvern, conform unui document obținut de Profit.ro.

Imobilele au intrat în proprietatea statului, mai exact a Ministerului Finanțelor, în contul prejudiciului estimat la 60 milioane de euro din dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Voiculescu a fost condamnat la închisoare pentru 10 ani pentru folosirea influenței politice la privatizarea frauduloasă a institutului și spălare de bani prin cumpărarea terenului la un preț subevaluat.

Oprea a solicitat Finanțelor ca toate aceste imobile, fără excepție, să fie trecute din proprietatea privată a statului în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne.

Documentul obținut de Profit.ro relevă că solicitarea de transfer a fost formulată pentru imobilele din strada Gârlei 1 D (teren de 29.220 metri pătrați și construcțiile aferente), din strada Gârlei 1B (teren de 4.457 metri pătrați și încă un teren de 3.000 metri pătrați și construcții aferente), precum și de pe șoseaua București-Ploiești 25-27 (teren de 4.184 metri pătrați și imobil cu suprafața desfășurată de 3.140 metri pătrați).

Solicitarea a fost argumentată prin faptul că este necesar să fie asigurate servicii publice la standarde europene, iar ministerul se confruntă cu o lipsă acută de spații pentru desfășurarea corespunzătoare a activității oprative.

Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că proiectul de hotărâre de guvern nu a intrat încă în circuitul de avizare și că, pentru realizarea transferului, este necesar și avizul Ministerului Justiției.

Sediile Grivco, Intact și ale televizunilor Antena 1 și Antena 3 au fost evaluate recent de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la un preț de 32,5 milioane euro, cu șapte milioane de euro mai mult decât prețul stabilit de evaluator.

Mai mult pe Profit.ro.

Cookies