Opinia economistului Cristian Marinescu despre supraimpozitarea celor care dețin mai multe case sau mașini, propunerea social-democraților

15 feb. 2022
201 afișări
Opinia economistului Cristian Marinescu despre supraimpozitarea celor care dețin mai multe case sau mașini, propunerea social-democraților

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a girat de curând propunerile ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, privind supraimpozitarea celor care deţin mai mult de două proprietăţi sau două maşini. Liderul social-democrat a precizat că soluția reprezintă „o abordare social-democrată”, în contextul în care taxarea directă a proprietăţilor în România înseamnă un procent redus din PIB, raportat la media europeană. 

Economistul Cristian Marinescu consideră că principiul supraimpozitării pe numărul de active este greșit și îi poate proteja pe cei care au câte o singură proprietate, dar scumpă.

„In opinia ministrul Finanțelor, dacă ai mai multe mașini/imobile trebuie să plătești un impozit mai mare pentru al doilea/al treilea imobil/mașină. Transpusă în realitate, propunerea sa este cam așa, daca ai 3 amărâte de mașini de 2000 euro/bucata, pe a doua/ a treia mașină vei plăti un impozit mai mare, spre deosebire de o altă persoană care are o singură mașină în valoare totală de 70.000 euro, ce va plăti un impozit mai mic. Similar, cel ce deține 3 garsoniere în Ferentari în valoare totală de 70.000 euro va plăti un impozit mai mare față de cel care deține un singur imobil, să zicem o vilă de 500.000 euro. În realitate, ar trebui impozit pe valoarea averii și nu pe numărul de active deținute de proprietar”, este de părere economistul Cristian Marinescu, consultat de B365.ro.

Propunerile de supraimpozitare a celor cu mai multe case și mașini au fost primite cu răceală de partenerii de coaliție. Președintele PNL Florin Cîțu susține că salariile românilor pot crește prin reducerea contribuțiilor, iar inflația poate fi temperată prin reducerea TVA. Propunerile sale vin în contrapondere la soluțiile avansate de liderul PSD Marcel Ciolacu privind supraimpozitarea celor cu mai multe case și mașini.

Cookies