Opera ~ Aida

de:
23 mai 2011
0 afișări
Opera ~ Aida

În Egiptul antic, prinţesa etiopiană Aida, sclavă la curtea faraonului, se îndrăgosteşte de conducătorul de oşti Radames, rol care va fi interpretat de tenorul Kamen Chanev. Aida trebuie să aleagă între el şi dragostea faţă de patrie şi de tatăl său. Rivala sa, Amneris, rol care va prinde viaţă graţie mezzo-sopranei Andreana Nikolova, bănuieşte iubirea lui Radames pentru Aida şi doreşte răzbunare.

Mezzosoprana Andreana Nikolova a absolvit în anul 1997 Colegiul de Arte din Ruse (Bulgaria), la clasa de canto a lui Georgi Deliganev. În acelaşi an, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Pavel Gerdjikov şi Norman Schetler. În 2002, a primit Diploma de Master în canto din partea Academiei de Muzică din Sofia. Solista a cântat în numeroase teatre lirice din Bulgaria, Germania, Austria, Elveția sau Statele Unite ale Americii şi a obţinut premii importante, printre care: premiul al II-lea la Concursul Naţional „Svetoslav Obretenov”, premiul I la Concursul Academic de Canto „Paraschiv Hagiev” din Sofia, premiul I la Concursul Internaţional de Opera „Puldin” din Plovdiv, premiul I şi cel al criticilor în cadrul Concursului Internaţional de Canto „Ferruccio Tagliavini” din Austria. Pe scena Operei Nationale Bucuresti, mezzosporana a cântat deja în „Nunta lui Figaro” (Wolfgang Amadeus Mozart), „Carmen” (Georges Bizet) şi „Trubadurul” (Giuseppe Verdi).

Tenorul de origine bulgară Kamen Chanev a absolvit Academia de Muzică „Pancho Vladigerov” din Sofia şi s-a specializat la Roma cu Boris Hristoff, Alexandrina Milcheva şi Gheena Dimitrova. Laureat al Concursului „Jussi Björling” din Suedia, Chanev a fost invitat la Wiener Staatsoper să interpreteze roluri pucciniene precum Des Grieux şi Pinkerton din Manon Lescaut, respectiv Madama Butterfly. De asemenea, a interpretat rolul Calaf din Turandot (de acelaşi compozitor) la Arena di Verona, din Italia, iar de-a lungul carierei a fost invitat să cânte pe scene de prestigiu ale lumii, în SUA, Spania, Coreea de Sud, Italia, Cehia, Olanda. Tenorul are şi un important repertoriu vocal-simfonic care conţine lucrări de Ludwig van Beethoven, Gustav Mahler, Wolfgang Amadeus Mozart etc. Pe scena Operei Nationale Bucuresti, tenorul a mai cântat în Aida şi Il Trovatore de Giuseppe Verdi, precum și în Tosca, Manon Lescaut şi Turandot de Giacomo Puccini.

                                                                                 AIDA

 

operă în patru acte de Giuseppe Verdi
libretul: Antonio Ghislanzoni

 

Dirijor: Iurie Florea
Regia: Plamen Kartaloff
Scenografia: Viorica Petrovici
Coregrafia: Francisc Valkay
Maestru de cor: Stelian Olariu

Distribuția:

 

Regele – Marius Boloş

Amneris – Andreana Nikolova

Aida – Silvia Sorina Munteanu

Radames – Kamen Chanev

Ramfis – Horia Sandu

Amonasro – Ştefan Ignat

Mesagerul – Şerban Cristache

Marea preoteasă – Dorina Cheşei

Solişti balet: Bianca Stoicheciu, Diana Tudor, Virgil Ciocoiu

Cookies