Un bărbat de 82 de ani creşte la el în apartament zeci de șobolani care, din când în când, ies la plimbare pe geam. Antena 1 a obținut fotografii din interiorul locuinței de la oamenii din bloc, imagini care surprind în ce condiții locuiește bătrânul în apartamentul de 3 camere din Dorobanți, unul dintre cele mai selecte cartiere ale Bucureștiului.
În imagini se vede cum mai mulţi şobolani ies pe geamul apartamentului care se află la parterul blocului. Proprietarul are 82 de ani şi de 5 ani locuieşte cu şobolanii pe care îi şi hrăneşte. Pe lângă şobolani, bărbatul adună şi gunoi în apartamentul de 3 camere din Dorobanţi. Preşedintele de bloc a povestit că mâncarea caldă pe care bătrânul o primește de la cantina socială o aduce acasă, o pune în ligheane şi hrăneşte şobolanii şi așa îi creşte.
„Acum doi ani am avut şobolani tot la fel. Cred că au scos găleţi. Găleţi de şobolani. Omul nu este sănătos la cap! Că un om normal la cap nu strânge gunoaie şi nu creşte şobolani!”, și-a expus supărarea președintele de bloc.
Potrivit acestuia, Poliţia Sector 1 are în derulare o executare, urmând ca cât de curând să îi golească apartamentul. „Şi noi avem un proces câştigat de asociaţia de proprietari, tot pentru golirea apartamentului, dar procedurile judecătoreşti sunt cum sunt. Am făcut inclusiv adrese la SANEPID. Nu răspund.”, a povestit omul.
Șobolanii sunt deosebit de periculoși pentru oameni. Ei pot transmite uşor omului 8 tipuri de boli. „Hantavirusul poate fi inhalat, transmis prin intermediul unei muşcături. Dar pot lăsa semne grave prin atacarea sistemului respirator la oameni.”, a relatat un medic veterinar pentru Observator.