Omul care urcă pe acoperişuri şi la ultimul etaj ca să studieze, prin fotografii, Bucureştiul

Ştefan Tuchilă are 30 de ani şi e din Bucureşti. E arhitect de meserie, dar de 13 ani fotografiază Bucureştiul. Din 2004, îl fotografiază de sus… de foarte sus, de la ultimul etaj al clădirilor sau de pe acoperişuri. A urcat până acum pe mai bine de 100 de clădiri din Capitală şi a făcut zeci de mii de fotografii de acolo.

Povesteşte că ideea i-a venit în momentul în care a descoperit o privelişte pe care a considerat-o superbă, dintr-un bloc de locuinţe de pe Hristo Botev: „Începând cu acel moment am încercat să integrez în promenadele mele urbane cât mai multe momente la înălţime, apogeul fiind atins în ultimii ani, când am petrecut mai mult timp pe terase de clădiri decât la nivelul solului.”

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

A ales să se concentreze pe Ultimul Etaj pentru că e o nişă foarte puţin explorată. În acest sens a făcut un site şi o pagină de facebook proiectului, pentru ca ce vede el de sus să vadă toată lumea:  „Şi pentru că bucureştenii merită să îşi cunoască oraşul dintr-o altă perspectivă. La propriu”, adaugă.

„Bucureştiul generează imagini de arhivă  în doar câţiva ani.”

Majoritatea proiectelor sale din Capitală sunt legate de dispariţia/degradarea patrimoniului sau haosul urbanistic. Crede că diferenţele notabile din imaginea Bucureştiului sunt uşor de observat şi la nivelul solului, însă, de sus, ele devin şi mai vizibile: „Am susţinut dintotdeauna că Bucureştiul are capacitatea de a genera imagini de arhivă  în decursul a doar câţiva ani, lucru imposibil pentru majoritatea oraşelor europene. Motiv pentru a integra în Ultimul Etaj o subcategorie: atunci-acum, un proiect pe care îl urmăresc, de altfel, şi la sol.

Spune că imaginea oraşului evoluează în toate cartierele, de la mici reparaţii şi adaptări, până la supraetajări şi demolări, iar, în cartiere ca Buzeşti, Basarab şi Pipera Nord, această schimbare e radicală.

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii 

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

„Oraşul se schimbă mai repede decât pot sa îl urmăresc eu.”

Ştefan s-a stabilit în 2004 în Paris, însă revine în Bucureşti de vreo şase ori pe an. Spune că, în capitala franceză, e mult mai greu de găsit clădiri viabile decât în Bucureşti, pentru că Parisul e un oraş uniform şi ordonat: „Regimul de înălţime este foarte bine controlat, în unele cartiere chiar puţin prea bine, totul fiind exact la aceeaşi altitudine. Nu veţi găsi deci tectonica şi haosul acoperişurilor bucureştene, ci mai degrabă o masă generală de clădiri din care se deprind „obiectele” (Turnul Eiffel, Centrul Pompidou), zonele de pe dealuri sau clădirile realizate în perioadele mai relaxate (din punct de vedere urbanistic), care depăşesc des plafonul de 37 de metri impus de Planul Urban General al Parisului.”

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Despre Bucureşti, crede că: „Se schimbă mai repede decât pot să îl urmăresc eu. Criza imobiliară din 2008 a mai încetinit puţin ritmul, dar, de fiecare dată când ajung în Capitală, simt presiunea exercitată asupra oraşului pentru a-l schimba. Problema e că schimbarea, de cele mai multe ori, nu e chiar una pozitivă.”

Adaugă că, deşi imaginea în sine a oraşului, de la clădirile noi până la spaţiul public, nu este foarte pozitivă, „dacă privim viaţa oraşului, modul în care bucureştenii învaţă să îşi utilizeze oraşul, tendinţa este pozitivă. Iar puzderia de bloguri cu şi despre oraş, apărute în ultima vreme nu fac decât să confirme această tendinţă de a asuma şi investi oraşul.”

„Acest proiect va dura cat voi dura şi eu-
sau cat o mai fi posibil sa mă caţăr pe acoperişuri.”

Nu îi e uşor să ajungă la ultimul etaj, însă spune că accesul acolo e, de fapt, o combinaţie de noroc, insistenţă, documentare si dedicaţie, iar, dintre ele, insistenţa e cea mai importantă: „Nu am renunţat niciodată la o clădire. În momentul ăsta, am o listă de circa zece clădiri în care nu am reuşit să urc în ultimii cinci ani. La un moment dat, voi urca şi în ele.”

Proiectul lui e de lungă durată şi Ştefan promite că o să dureze… „cât voi dura şi eu, adică cât o mai fi posibil să mă caţăr pe acoperişuri.”

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Nu crede că Bucureştiul e neapărat mai frumos de sus, dar spune că e, poate, mai complex: „Sunt destul de fascinat de acest oraş încât să găsesc foarte multe locuri frumoase la sol, urc însă la înălţime pentru a-i putea înţelege complexitatea şi dinamica forţelor ce îl modelează într-un mod atât de radical. Ador imaginea clasică a oraşului văzut de sus: tectonică, puternică, conflictuală, haotică, prin lipsa aparentă a unei reguli. Este motivul principal pentru a urca, de fiecare dată.”

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

Click aici pentru o dimensiune mai mare a imaginii

În cartografierea fotografică a oraşului foloseşte două aparate Pentax (k5 si k01) şi o listă lungă de obiective şi alte accesorii. 99% dintre imaginile din proiect sunt făcute cu aparate Pentax (k10, k20, k5 si k01).