LA MINE-N CARTIER

Omul care știe totul despre București face un top al celor mai fascinante străzi din oraș | EXCLUSIV: interviu cu Oana Marinache, istoric de artă

Dr. Oana Marinache, istoric de artă, este omul care știe fiecare stradă din București. Ca-n palmă, cu tot trecutul ei. Știe fiecare arhitect care a proiectat în Micul Paris, fiecare parcelare și proiect urbanistic. Este doctor al Facultății de Istoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din București, cercetător și președinte al Asociației Istoria Artei. Mai jos, Bucureștiul văzut de un om care cunoaște profund orașul, îl iubește și stă cu anii în arhive, numai pentru ca noi să avem informații certe despre toată alcătuirea lui.

Când am cunoscut-o pe Oana Marinache, mi-a arătat o stradă mică, mică și veche, pe care am trecut de atâtea ori fără să știu să o privesc cu ochii Oanei Marinache. Strada Cristian Radu, fostă a Melodiei, de la Piața Rosetti. Pe măsură ce îmi arăta detaliile fiecărei clădiri, mi-am dat seama că atunci când ne oprim în fața unei case vechi din București, o privim fără să știm ceea ce vedem. Cine, unde, când, cum? Cum aflăm? 

casa macca, foto, veche
Casa Macca va fi restaurată. Ca să afle informații despre arhitectul ei, John Elisee Berthet, Oana Marinache a cercetat arhivele din Paris. Este primul cercetător care a investigat identitatea arhitectului elvetian.

Într-o bună zi, Oana Marinache a trecut strada care despărțea corporația unde lucra de Universitatea de Arte

Înainte să fie istoric de artă, Oana Marinache lucra într-o corporație. A terminat ASE din București, Facultatea de Relații Economice Internaționale, în anul 2003. Astăzi se duce la Arhivele Naționale, la Arhivele Primăriilor din sau la Arhivele Scolii Beaux-Arts din Paris cum s-ar duce la serviciu, la corporate. Deși, ASE-ul nu are prea multe afinități cu Istoria Artei. Cum a făcut trecerea? Pur și simplu, într-o zi a trecut o stradă.

Bucurestiul vechi, pasiunea istoricului de artă Oana Marinache.

Am ieșit în pauza de masă de la serviciu ca să dau admiterea la Istoria Artei și am luat-o de la capăt”

B365: De ce ați trecut strada?

Dr. Oana Marinache, istoric de artă: “Întâmplarea a făcut să lucrez într-o firmă multinațională care era chiar vis a vis de Universitatea Națională de Arte, pe strada General Budișteanu, colț cu Berthelot. Și, pur și simplu am fost curioasă, așa că m-am mutat în clădirea de vis a vis. Exista o școală de vară atunci, aveai posibilitatea să mergi să audiezi cursuri și să-i cunoști pe profesorii de la Istoria artei. Apoi am dat admiterea în luna septembrie, 2008. Am ieșit în pauza de masă de la serviciu ca să dau admiterea la Istoria Artei și am luat-o de la capăt. Apoi din 2009 am renunțat cu totul la serviciu, ca să merg la facultate”.

oana, marinache, istoric, de, arta
„Am ieșit în pauza de masă de la serviciu ca să dau admiterea la Istoria Artei și am luat-o de la capăt”, foto credit Oana Marinache.

B365: Cum se împacă ASE-ul cu Istoria Artei?

Dr. Oana Marinache: “Se împacă foarte bine. De fapt, nu aș fi putut să realizez proiectele derulate în ultimii 11 ani prin Asociația Istoria Artei, dacă nu era ASE-ul. Eu, de fapt, și scriu proiectele, le coordonez, sunt responsabilă și de deconturi și de toate procedurile care trebuie îndeplinite față de finanțatorii noștri. Desigur împreuna cu colegii si colaboratorii mei.

Mi-am dorit foarte mult să fac o lucrare despre interioarele caselor de altădată”

B365: Sunteți omul care știe totul despre patrimoniul Bucureștiului, despre clădirile sale reprezentative. Cât timp stați în arhive și de ce o faceți?

Dr. Oana Marinache: “Prima dată am intrat în arhive în toamna lui 2009, la recomandarea doamnei profesor Ioana Beldiman. La momentul respectiv, fiind în anul II de Facultate, trebuia să ne alegem tema cercetării în vederea licenței. Eu mi-am dorit foarte mult să fac o lucrare despre interioarele caselor de altădată. Doar că, după atâta vreme de studiu, de cercetare, de vizitare a unor reședințe, pot să spun că ne lipsesc destul de multe documente, ne lipsesc până la urmă comparațiile între modul de viață de altădată și situația caselor din momentul acesta. Poate că cu o astfel de temă îmi voi încheia peste ani și ani cariera de cercetător. Dar până atunci am considerat că este foarte mult de lucru în arhive”.

fereastra, vila, mincu
Fereastra Vilei Mincu, in stil neoromanesc din Parcelarea Ioanid, foto Antoaneta Dohotariu.
Dacă cu ani în urmă mergeam zi de zi la Arhivele Naționale, acum, în pandemie, e mai dificil”

B365: Practic, tot ce a fost valoros în casele acelea a dispărut.

Dr. Oana Marinache: “Da, și nu a dispărut doar decorația interioară, ci și modul de a mobila, de a schimba interioarele, pentru că în casă lucrurile nu erau statice. Oamenii se mutau foarte des în trecut, schimbau adesea amenajarea interioarelor, sunt multe lucruri care pot fi observate din puținele documente. Dacă cu ani în urmă mergeam zi de zi la Arhivele Naționale, atât la cele din București, cât și la cele județene, acum, din motive ușor de imaginat, e mai dificil. De exemplu, Primăria nu a avut acest serviciu deschis mai bine de un an și jumătate, abia din primăvara acestui an am reușit să reîncep cercetările. Programul este destul de limitat, avem programări la toate instituțiile publice, sunt foarte puține dosare pe care le putem vedea în timpul săptămânii, sunt anumite restricții care încă ne îngreunează cercetarea”.

Bucuria de a descoperi un document nevăzut și necercetat de nimeni nu se compară cu nimic

Ca să înțelegeți mai bine ce face Oana Marinache, câtă muncă, trudă și răbdare presupune meseria sa, iată ce conține lucrarea “Arhiva de arhitectură. Paul Smărăndescu 75″, Editura Istoria Artei, 2020”, cea mai nouă carte publicată de Asociație, dedicată comemorării a 75 de ani de la dispariția marelui arhitect. Fotografii ale arhitectului din fondul Uniunii Arhitecților sau de la Serviciul Istoric al Arhivelor Naționale. Invitații la nuntă, scrisori, cărți de vizită, procese verbale de recepție definitivă a unor imobile proiectate de Smărăndescu, acte de expertiză, certificatul de căsătorie al Elisabetei Rădulescu cu Paul Smărăndescu, colecția fotografică a arhitectului Mădălin Ghigeanu, cărți poștale trimise de arhitect, desenele sale, documente din dosarul său de student la Școala de Arte Frumoase din Paris, diferite schițe, propuneri pentru case, planșele unor proiecte ade arhitectură realizate sau nerealizate, până și certificatul de deces. Și doar așa, după ce stă pe un subiect câțiva ani, după ce investighează arhivele publice și private, Oana Marinache îndrăznește să vorbească despre Paul Smărăndescu. Pentru că-l știe bine, bine, în sfârșit. Nu din povești, nu de pe internet, nu din auzite.

Oana Marinache îndrăznește să vorbească despre Paul Smărăndescu. Pentru că-l știe bine, bine, în sfârșit. Nu din povești, nu de pe internet, nu din auzite. Ci din Arhive.
Avem voie să vedem doar cinci sau opt dosare, pe vremuri puteam să accesăm chiar și 20, 30”

B365: Stați cu anii pe un subiect, pe documentarea unui arhitect, a unei proprietăți, a unei străzi.

Dr. Oana Marinache: “Da, aici este dificultatea și poate că nu toată lumea înțelege acest lucru. De multe ori cei cu care mergem în tururi ghidate prin București îmi spun că am vrea să ne plimbam pe o stradă, nu ne conduci tu într-o săptămână, două? Și eu le spun că dacă acum ne propunem să investigăm o anumită zonă, eu pot să aduc informațiile pertinente și să-i fac o imagine abia după șase luni, un an, tocmai pentru că aceste arhive nu sunt toate la un loc. Nu e ca și cum am apăsa pe un buton magic și dosarele ar fi furnizate și aflăm pe loc istoria unei proprietăți. Întâi studiem inventarele, apoi facem solicitările și sigur că ritmul acesta este îngreunat astăzi, avem voie să vedem doar cinci sau opt dosare, pe vremuri puteam să solicităm chiar și 20, 30”.

Trebuie răbdare ca să gestionezi un volum foarte mare de informații și de documente și să știi cum să le împărtășești”

Dr. Oana Marinache: “Trebuie să ai multă răbdare. Te bucuri de ce găsești în fiecare săptămână dar trebuie răbdare în a gestiona un volum foarte mare de informații și de documente și de a ști ce să faci cu acele lucruri și de a le împărtăși. Pentru că aceasta a fost și ideea organizării acestor evenimente culturale, tururi, conferințe, cărți, studii. Ideea de a impărtăși, de a valorifica într-un fel sau altul tot ceea ce găsesc în arhive”.

Palatul Take Ionescu, opera arhitectului francez, Louis Blanc caruia Oana Marinache i-a dedicat volumul ” Louis Pierre Blanc- O plansetă in serviciul Romanie”, in colaborare cu Cristian Gache.
Elementele din arhive nu fac decât să ofere o imagine a modului de viață al elitelor de acum mai bine de 100 de ani”

Dr. Oana Marinache: “La început cercetarea avea scopul de a avea un suport informațional pentru cei care participau la tururi. Apoi a apărut această nevoie de a strânge informațiile într-o lucrare, de a prezenta minunățiile găsite în arhive, atât publice, cât și private. Legăturile mele și recomandările primite de-a lungul timpului au făcut în așa fel încât să am acces și la colecțiile de familie, la arhivele unor descendenți ai familiilor boierești sau ale unor colecționari pur și simplu. Există și această pasiune a unora de a colecționa documente de arhitectură. Această colecție a arhitecților de neuitat a ajuns în acest moment la volumul cu numărul 8, vorbesc strict de Editura Istoria Artei. Dar am publicat și patru albume împreună cu colegii de la editura ACS, și sigur că lucrurile acestea se simt după zece ani. Avem lucrări documentate care abordează din mai multe puncte de vedere viața de altădată. Pentru că toate elementele acestea nu fac decât să ofere o imagine a modului de viață al elitelor de acum mai bine de 100 de ani”.

Top trei străzi fascinante din București: Alexandru Philippide, George Clemenceau, Ion Mincu

B365: Aveți o stradă pe care o iubiți foarte mult? Sau un arhitect?

Dr. Oana Marinache: “Da, chiar anul trecut am făcut un fel de top trei al locurilor de care sunt și eu fascinată, îndrăgostită. Acum pregătesc și locul 4, am introdus în top și o stradă numită Popa Soare. Pe locul I am pus strada Alexandru Philippide. Este o stradă mică din București, scurtă, paralelă cu Bulevardul Dacia. Acolo am avut surpriza, tot prin prisma cercetării de arhivă, să identific faza numărul doi a Parcelării Ioanis, cea din anii 1923-1924, de extindere de fapt a Parcelarii Ioanid. Sigur că toată lumea cunoaște zona cuprinsă între Dacia, Polonă, Aurel Vlaicu și Dumbrava Roșie, parcelarea Primăriei, Ioanid. Dar suprinzător a fost că, inițiativa aceasta publică să fie dublată, imediat după primul război mondial, într-o perioada în care privații erau încurajați prin anumite facilități fiscale să construiască, să fie dublată de o inițiativă a unei societăți, cum sunt astăzi dezvoltatorii imobiliari, Societatea Clădirea Românească. Trebuie să ne închipuim că strada Alexandru Philippide este pe o singură proprietate de secol al XIX-lea (Blaremberg), atât de adâncă era acea grădină”.

Vila Mincu de pe strada care miroase a bani: bulevardul Dacia din București. Arhitectul ei a făcut închisoare pentru că ne-a lăsat cele mai frumoase clădiri din oraș
Vila Mincu, Bulevardul Dacia, linga parcelarea Ioanid.

Dr. Oana Marinache: “Strada se numea înainte Pia Brătianu, se află între Aurel Vlaicu și strada Polonă. O minunăție de parcelare. De ce este atât de fascinantă? Pentru că într-un loc relativ mic, au fost loturi cu suprafețe mici, au lucrat, au conceput, cam toți arhitecții reprezentativi pentru perioada interbelică. Mă refer la Arghir Culina, la Duiliu Marcu, Virginia Andreescu Haret și Constantin Ciogolea, arhitectul care are cele mai multe lucrări acolo, pentru că el era de fapt arhitectul acestei Societăți, Clădirea Românească. Este o stradă care ne poate furniza un stop cadru asupra stilurilor și asupra lucrărilor reprezentative ale elitei noastre arhitecturale”.

B365: Pe locul 2 și 3, 4?

Dr. Oana Marinache: “Aș mai merge către zona străzii Episcopiei, pe strada George Clemenceau de astăzi, fostă Corabia. Este o stradă din nou mică unde avem niște exemple de arhitectură franceză, stilul eclectic. Avem casa arhitectului Paul Gottereau, arhitectul regal, sau îl găsim pe John Elisee Berthet căruia i-am dedicat o monografie dar și o serie de conferințe. L-am descoperit în anul 2013, l-am studiat mai bine de șapte ani și cred are un loc binemeritat în peisajul bucureștean, în sfârșit. Apoi, dacă ne plimbam și în nordul orașului, acolo sunt zone cu totul și cu totul deosebite pe care le-am descoperit în ultimii ani. Strada Arhitect Ion Mincu și străduțele din preajma șoselei Kiseleff sunt la fel de spectaculoase și la fel de fascinante. Sper că la anul să finalizăm și cercetarea străzii Popa Soare și să aflăm mai multe despre arhitecții din acea vreme”.

foto, bufetul, de, la, sosea, ion mincu
Bufetul de la Sosea a fost proiectat de Ion Mincu, gasiti si strada din topul istoricul de artă usor.
De multe ori, Internetul duce la o dezinformare care în timp dăunează foarte mult recuperării istoriei corecte”

B365: Informațiile care există pe internet despre proprietăți sau arhitecți sunt de multe ori false, am descoperit eu. Publicul apreciază investigațiile dumneavoastră profesioniste?

Dr. Oana Marinache: “Din păcate, informațiile de pe internet nu sunt întotdeauna exacte. Și lucrul acesta îl pot constata cu o intensitate mai mare în ultimii ani, când lumea are foarte mult timp. Mulți stau acasă și folosesc mijloacele de comunicare, își dau cu părerea sau propagă pe internet destul de multe povești. Să nu le spunem neapărat minciuni, unele poate că nu sunt voite. Oricum, fac la fel de mult rău, pentru că nu se bazează pe documente sau pe informația orală, deși și cu această am multe semne de întrebare. Mi s-a întâmplat de multe ori să stau de vorba cu oameni în vârstă, cu urmașii personalităților și să aflu că lucrurile nu erau așa cum și le aduceau ei aminte sau cum le spuneau. Documentele dovedeau altceva, datele certe erau altele, anii de construcție, proprietarii sau arhitecții. A te baza numai pe amintirile cuiva nu este suficient. Din păcate, lucrurile se propagă alert pe internet, e suficient ca cineva să posteze ceva și altă persoană să spună păi am văzut pe site-ul sau pe blogul cuiva, deci acesta este adevărul. Dacă nu există surse la vedere, surse corecte, atunci informația este denaturată și duce la o dezinformare care în timp dăunează foarte mult recuperării istoriei corecte”.

 


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button