Omul-Câine, cetățeanul care latră în stația STB din Drumul Taberei, cartierul în care și locuiește

09 iun. 2022
20381 afișări
Omul-Câine, cetățeanul care latră în stația STB din Drumul Taberei, cartierul în care și locuiește
Caniculă, sarsanale și toropeală vioaie pe liniile STB. Foto: Diana Popescu

Sunt pasionată de nume. Da’ ce zic eu pasionată… Sunt obsedată de nume. Aflu numele cuiva? Dacă-i exotic, cercetez degrabă ce-i cu etimologia. Prietena mea cea mai bună are pisică nouă? Sunt mereu la datorie, gata să i-o botez. (Până acum, finele mele feline s-au numit Marijuana, Harakiri și Tsunami). 

Fac cunoștință cu cineva? E limpede că-i aflu numele, by default. Dar trec imediat la nivelul următor. Are copii? Musai să aflu cum îi cheamă! Deține animale de companie? Nu scapă până nu-mi comunică numele pisicii ori pe cel al câinelui. Apropo de câini și onomastica aferentă, drumurile prin București și împrejurimi îți furnizează, negreșit, surprize și revelații.

Hera care latră, dar nu mușcă

O femeie între două vârste își plimbă buldogul. Câinele o zbughește către ceva necunoscut, care pare comestibil, iar stăpâna admonestează scurt și ascuțit: ”Hera!”. Cum patrupedul nu se lasă convins, încearcă și-o mustrare tandră: ”Nu e voie, Heruța”.

După mutra ofuscată pe care a făcut-o, sunt convinsă că se simte grozav în Pantheonul canin, alături de Atenuța, Artemisuța și Afrodituța.

Linia 368, Secția Câini internaționali.

Două pensionare sporovăiesc despre câinii și pisicile din patrimoniu. Cum le cumpără mâncare ”de pe internet”, cum se miră în fiecare zi de câte prostii fac, chiar dacă sunt cei mai deștepți de pe lume. 

Una dintre ele decide să treacă granițele și povestește despre un exemplar de export:

– Prietenii mei din Germania au un câine splendid, n-au văzut nemții de când sunt ei așa ceva, superb și inteligent!

– Cum îl cheamă?

-Nae!

Într-un părculeț din sectorul 6, un cocker țopăie fericit, departe de stăpână. ”Iorguuuuu!”, îl strigă femeia, încercând să-l cârmească spre casă. Niciun rezultat. ”Hai, mă, Chocapic, hai…”

O bunică și un nepot se plimbă prin Bragadiru cu câinele familiei. O chestie mică, pufoasă, maronie, ciufulită, cu picioare scurte și mers caraghios.

Femeia, deși trecută de primele două tinereți, are pasul vioi. Copilul, firește, are timp să alerge de colo-colo până ce întregul grup înaintează puțin. „De vină” e ciufulitul, care pare pe cât de bătrân, pe atât de hotărât să cerceteze metodic fiecare centimetru pătrat.

În cele din urmă, bunica îi dă „fiarei” semn că și-a pierdut răbdarea. Cu infinită tandrețe și zâmbet larg îl încurajează: „Hai, știu că poți. Mișcă-ți și tu popou’, Aurică”.

În Drumul Taberei locuiește un cetățean care latră

Are o afecțiune bizară, care-l face să scoată sunete tâmpite, identice cu un lătrat autentic. Bietul de el ar fi senzațional la un concurs de imitat câini. Doar că el nu imită pe nimeni. Stă în stație, așteaptă autobuzul și, la intervale mici, sughite câte-un hămăit.

E amuzant să vezi cum se sperie femeile din preajmă. (Recunosc, și eu am tresărit, când l-am auzit prima dată). Și înduioșător să-l observi cum se străduiește să mascheze schelălăitul cu un acces de tuse sau un dres de voce. Partea (și mai) proastă e că latră subțire, iar restul zgomotelor îi ies mai degrabă baritonal.

Nu știu cum îl cheamă pe Omul-Câine. Nici dacă puștii afurisiți de pe strada lui l-au poreclit Azor. Habar n-am dacă nevastă-sa, când e furioasă, îi mai scapă câte-un „Marș, mă, de-aici, că nu te mai suport!”. Dar mi-ar plăcea să aflu că are un dulău acasă, cu care se înțelege ca nimeni altul.

Nota B365.ro: Diana este spioana noastră preferată din stațiile STB + mijloacele de transport în comun. Din misiunile anterioare, spicuim:

Cookies