Omorâți de Aplicația METEO

Dependenți de aplicația Meteo?

Uite cum am văzut eu că nu mai are lumea timp. Timpul ei. Bine, mereu nu avem timp, dar în mod particular sunt momente de astea în care este accelerată practic viața. Momente în care are cuvântul ceva de spus. Era vorba miercurea trecută de mers la Florii. Am aruncat unor prieteni vorba. Să mergem la biserica rară, “cu poveste” de la Clejani. Vreo oră de București. Biserica cu mumie. De ce? Îmi combinasem în minte tăcerea de var a zidului înalt și vechi cu aerul răcoros al salciei dăruite. Oricum, o combinație de sărbătoare. Ceva inedit, cu ceva lămâios și o trăită, un chef, o toană.

Repet, un ghiveci al minții mele. O proiectare simplă a unui moment din viață

Și s-a stârnit nebunia. Greu de aflat ce a fost nu este. Cu toții cei ce aflaseră de pasul meu mi-au ținut predici despre vreme. Cât de urât va fi. Dependența asta de aplicația vremii m-a doborât. Unul mi-a vorbit despre vânt ca un adevărat expert. Altul mi-a vorbit despre ploaie cu o râvnă greu de egalat. Unul de întunecimea zilei, altul de umiditatea și presiunea atmosferică. Mi s-a aplecat în fața acestor specialiști. Ce mai e de visat în fața unor asemenea argumente, ce să mai dăruiesc pretențioșilor mei opresori? Uite, dovada și aplicația Meteo m-a strivit. Adică nu ne puteam mișca din loc. Nu puteam suferi puțin de frig, nu, nu se putea. Nu puteam sta în răcoarea primăverii, nu, nu, pentru că aplicația METEO arată că e prăpăd. O aplicație, o indicație a devenit o teroare, o negare a ceea ce ar fi de făcut. Mai bine nu faci. Bine, n-a spus nimeni să nu mergem la umbra cavalerului sârb din Clejani, nu. Dar cu atâtea vorbe grele ți se ia, ți se taie cheful.

Aha, sâmbătă asta am fost la un grătar de bună trecere a unei tipe prin București

Un om între două avioane. Și ce credeți? A început iar roaga cu vremea. Cum va fi vremea duminică, ce bine că ne-am adunat sâmbătă. Uite, da, felicitări, spuneau unii că am nimerit în ziua potrivită. Și chiar așa a fost. Cu toți acești prezicători de vreme, ziua de duminică, de Florii, a fost ștearsă din capul meu. M-am trezit pe la 4-5 dimineața și n-am avut curaj să văd pe geam. Credeam că e prăpăd. Mi s-a asfixiat creierul. Credeam că văd prăpăd afară. Am așteptat zorii ca să văd cum e afară. Nu era prăpăd, dar aplicațiile METEO ale prietenilor mei mi-a terminat ziua.

Mi-au prezis ziua. Ce s-o mai trăiesc? Ce sens mai avea

Am stat în casă și am citit Secolul Singurătății, o carte teribilă, care mi-a dat ploaie torențială pe spinare, care m-a făcut să simt cușca de șoarece ce sunt. Și care vorbește și de aceste aplicații care ne trăiesc viața, care ne însingurează, care tac și fac posibil imposibilul: nu mai bine stai în gaura ta de hârciog decât să ieși afară, să te bucuri de Florii, de răcoarea zilei, de natura pictată cu atâtea flori. Ba da! Treci în casă, în cubul tău. Natura nu e de tine! Aplicația mi-a halit traiul. Știe ea mai bine, ce rost are să mă deranjez eu să mai trăiesc? Ia, dragă cititorule, dă căutare pe google, repede, cât nu uiți ce am spus, ce am scris, ce n-am trăit.

Nota B365.ro: În loc de (sau după) căutări bezmetice pe Google, propunem:

• Groaznicul deces în chinuri din timpul furtunii din București
• Șoseaua Giurgiului, șoldul lui Dumnezeu
• Întoarcerea bucureșteanului la argument: ștevia. Și complotul usturoiului