Omicron închide granițele țărilor: 72 de turiști români, prinși în Maroc | Aeronava din Africa de Sud, preluată de Armată. Risc de contaminare

30 nov. 2021
984 afișări
Omicron închide granițele țărilor: 72 de turiști români, prinși în Maroc | Aeronava din Africa de Sud, preluată de Armată. Risc de contaminare
Omicron închide granițele țărilor: 72 de turiști români, prinși în Maroc/ Aeronava din Africa de Sud, preluată de Armată. Risc de contaminare

Maroc s-a închis pentru două săptămâni. Românii aflați în vacanță nu mai au variante de a se întoarce în țară și cer ajutor Ambasadei române la Rabat. Tot astăzi, aeronava care repatriază românii din Africa de sud, țara de proveniență a Omicron, noua tulpină Covid-19, aterizează la prânz la Baza 90 și nu pe Aeroportul Otopeni. Măsura a fost luată pentru o interacțiune cât mai mică între călătorii din Africa de Sud și celelalte persoane.

Marocul a suspendat toate zborurile, de la miezul nopții de luni spre marți, ca măsură de precauție după apariția variantei mutante a SARS-COV2 – Omicron care se răspândește extrem de rapid. În urma deciziei intempestive a autorităților marocane de a închide granițele, Ministerul român al Afacerilor Externe a anunțat că 72 de cetățeni români au solicitat sprijinul după ce au rămas izolați în Maroc.

UPDATE 15.00: Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marți, că situația celor 72 de cetățeni români blocați în Maroc din cauza noii variante Omicron a coronavirusului, a fost rezolvată „foarte repede” de către Guvern.

„Am decis azi ca cei 72 de cetățeni români (din Maroc – n.r) sa poata fi repatriati cu o aeronava Tarom. Am decis sa lasam astazi după-amiaza si maine sa se indeplineasca toate formalitatile si poimaine dimineata (joi, 2 decembrie – n.r) aeronava sa plece in Maroc si sa ii extragem, sa ii aducem pe cetatenii romani acasa”, a declarat Ciucă.

Ambasada de la Rabat le cere românilor să anunțe unde sunt

Ambasada României a cerut românilor să-și anunțe coordonatele pentru a fi ajutați. „MAE informează că Ambasada României la Rabat a efectuat, în regim de urgență, demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative de deplasare spre țară, eforturi care continuă și la acest moment”, precizează MAE.

Air France și Transavia operează în continuarea curse aeriene pentru turiștii care vor să părăsească Marocul, iar „autoritățile marocane permit, cu titlu excepțional și în baza unei autorizări speciale, operarea, în continuare, a unor zboruri înspre și dinspre Maroc”.

„Rugăm cetățenii români care se află în Maroc și au dificultăți să revină în țară în perioada imediat următoare să contacteze consulul Ambasadei României la Rabat la nr de telefon 00212664462743 sau e-mail (rabat.cons@mae.ro) sau să ne transmită coordonatele (tel, e-mail) la care pot fi contactați”, a transmis Ambasada.

„Pentru a putea părăsi teritoriul marocan în această perioadă, invităm cetățenii români din Maroc, care aveau aranjamente de călătorie deja perfectate, să țina legătura direct cu companiile aeriene respective pentru a obține informații cu privire la zborurile speciale care vor opera pe durata suspendării zborurilor comerciale obișnuite”, a mai transmis Ambasada României în Maroc.

Români repatriați din Africa de Sud. Aeronava cu 46 de români și 24 de străini, preluată de Armată

Avionul care aduce în țară cei 46 de români blocați în Africa de Sud va ateriza la Baza 90, nu la Aeroportul Henri Coandă, așa cum se anunțase inițial. Măsura a fost luată din cauza riscului de infectare, pe fondul temerilor cauzate de Omicron, noua variantă de coronavirus, anunță Digi 24.

Armata a fost solicitată de Guvern pentru a prelua aeronava, deoarece s-a apreciat că era un risc prea mare ca pasagerii să fie trecuți prin terminalul Sosiri de pe Henri Coandă, desi acolo fusese creat inițial un culoar special. Aeronava va ateriza la 16.27. Sportivii de la Baia Mare vor fi preluați de acolo de un avion mai mic al TAROM, care îi va duce la destinație. Ceilalți cetățeni români și străini vor merge cu autobuze spre o zonă de triaj, unde vor fi așteptați de echipe ale DSP care îi vor testa. Apoi, timp de 14 zile vor sta în carantină.

Lista de pasageri care au urcat la bordul aeronavei care a decolat, elaborată ca urmare a demersurilor active ale MAE, prin Ambasada României de la Pretoria, cuprinde următoarele 70 de persoane: 46 de cetățeni români (inclusiv delegația sportivă a CSM Baia Mare), 18 cetățeni europeni (10 cetățeni bulgari, 4 cetățeni spanioli, 3 cetățeni polonezi, 1 cetățean ungar) și 6 cetățeni din state terțe (4 cetățeni georgieni, 1 cetățean australian, 1 cetățean neozeelandez – aceștia făcând parte din lotul de sportivi ai CSM Baia Mare și având rezidență în România).

MAE informează că alți 7 cetățeni români care se află în Cape Town nu au reușit să se îmbarce pe zborul de repatriere, fie din cauză că nu au putut să facă deplasarea în timp util la Johannesburg, fie pentru că nu au efectuat la timp testele PCR necesare. Reprezentanții Ambasadei României la Pretoria rămân în contact cu aceștia și vor continua eforturile de sprijinire în vederea identificării, în viitorul apropiat, a altor soluții de transport către România.

Cookies