Omar Hayssam cere rejudecarea tuturor dosarelor sale

de:
31 iul. 2013
0 Afișari
Omar Hayssam cere rejudecarea tuturor dosarelor sale

Hayssam a fost adus miercuri la Tribunalul Bucureşti pentru judecarea propunerii de arestare preventivă făcută de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în dosarul în care este acuzat de înşelăciune şi delapidare.

În sala de judecată, el a arătat că este încă traumatizat în urma acţiuni de aducere a sa în România şi că mai vrea timp pentru angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării, conform Mediafax.

Hayssam a mai spus, răspunzând la întrebările instanţei, că abia în cursul zilei de marţi a a putut lua legătura cu familia sa şi că tot marţi i-a fost adusă la cunoştinţă citaţia în acest dosar.

„Vreau redeschiderea tuturor dosarelor mele, pentru aflarea tuturor adevărurilor. În acest dosar nu ştiu despre ce este vorba”, a mai declarat Hayssam, în sala de judecată.

Judecătoarea cazului, Brânduşa Elena Gheorghe, i-a atras atenţia lui Hayssam că are cunoştinţă despre ce este vorba în acest dosar, că iniţial a participat la actele de urmărire penală şi că a dat inclusiv o declaraţie în faţa procurorilor, în faza de urmărire penală, iar ulterior a decis să părăsească România.

„Exact, sincer, vă spun nu ştiu conţinutul dosarului sau despre ce este vorba”, a replicat Hayssam.

În final, acesta a declarat, în faţa magistratului, că a cerut justiţiei române şi autorităţilor internaţionale „redeschiderea dosarelor”. „Să se rejudece, ca să pot aduce probe, să arăt toate adevărurile, să se ştie tot”, a mai spus Hayssam.

Procurorul prezent la şedinţă a arătat că cererea de acordare a unui termen este admisibilă, iar în acest context instanţa a admis-o, cu amendamentul de a acorda un termen foarte scurt, respectiv de doar două zile, când Hayssam va fi adus din nou la tribunal, pentru judecarea propunerii de arestare.

Omar Hayssam a insistat în faţa instanţei să se acorde un termen mai lung, pe motiv că în cele două zile nu ar avea cum să rezolve problema angajării unui apărător ales, în condiţiile în care dreptul său la vizită s-a consumat marţi, când şi-a văzut familia, iar în plus nu are nici telefon mobil, de pe care să poată lua legătură cu avocaţii sau familia.

Instanţa şi-a menţinut poziţia, astfel că propunerea de arestare preventivă în acest caz va fi luată în discuţie vineri.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul „Volvo” şi fraude în cauza „Foresta Nehoiu”.

În dosarul Manhattan, procurorii susţin că, din 1999, sirianul a iniţiat un grup infracţional organizat la care au aderat şi alte persoane. „Omar Hayssam răspundea de planificarea şi coordonarea acţiunilor desfăşurate, dar şi de protecţia activităţilor membrilor grupului prin multiplele sale legături cu mediul politic şi cu cel de afaceri. Acesta afişa titulatura de «Preşedinte al Grupului de firme Manhattan», menţionată inclusiv pe cărţile de vizită pe care le prezenta partenerilor săi de afaceri”, susţin anchetatorii.

Hayssam controla, prin intermediari, aproximativ 50 de societăţi comerciale. Ţinta sirianului: profit maxim în timp scurt. Credite bancare neperformante, imobilele şi utilajele cumpărate şi ipotecate erau înstrăinate, iar banii erau spălaţi prin mai multe firme fantomă. În final, banii băncilor ajungeau în conturile lui Omar Hayssam, iar utilajele la firmele sale care scoteau profit, conform EVZ.

Patroni pentru „o masă caldă”

„Din declaraţiile martorilor şi învinuiţilor a rezultat că persoanele care reprezentau firmele paravan erau de origine arabă, nu vorbeau limba română şi, de cele mai multe ori, primeau o masă caldă şi câţiva dolari, în schimbul semnării actelor indicate de membrii grupului organizat,” susţin procurorii DIICOT. Acest procedeu de fraudare este cunoscut în limbajul de specialitate ca metoda „Boschetarul”.

Tibor Dioşi a fost acţionar la Rio Soft Drinks (2%) şi la Bucovina Mineral Water (50%). El a povestit că, în 2000-2001, a fost victima unui fals grosolan, iar acţiunile i-ar fi fost vândute fraudulos. Bucovina Mineral Water era sub controlul lui Omar Hayssam. „Neprimind niciun răspuns şi nici bani în schimbul acţiunilor, m-am deplasat la Bucureşti, unde după mai multe ore de aşteptare am fost primit de Omar Hayssam.

Cu această ocazie, Hayssam mi-a spus că nu mai este acţionar în cadrul societăţii şi că dacă îl voi mai notifica sau suna, respectiv «dacă nu stau în banca mea», o să aibă grijă printr-o persoană intermediară să mă facă să tac, ajungând până la ameninţarea cu moartea”, a povestit Tibor Dioşi.

Contul ascuns al sirianului: un milion de euro

Pentru a recupera o parte din prejudiciu, procurorii DIICOT au pus sechestru asigurător pe mai multe imobile şi conturi ale lui Omar Hayssam: un apartament pe Calea Călăraşilor, o vilă în Sectorul 2 al Capitalei, două terenuri în Otopeni (Ilfov) şi un Audi A8. Anchetatorii au descoperit şi au mai pus sub sechestru: un cont bancar în care era un milion de euro şi un alt cont de card alimentat cu 10.780 de dolari, bani care se aflau la dispoziţia sirianului. Conturile a 47 de societăţi, care făceau parte din Manhattan Group, au fost blocate, iar imobilele şi utilajele au fost puse sub sechestru.

Cumnatul l-a turnat

Omar Hayssam a dat o singură declaraţie în acest dosar, înainte de a fugi din ţară, şi a negat acuzaţiile. „În cursul anului 1999, am înfiinţat împreună cu Omar Adela firma Best Wood Production. În afară de firma de mai sus, mai deţin acţiuni la Best Wood Bacău, împreună cu fratele meu Mohamed Omar. Precizez că Omar Adela, fostă Nasture, este soţia mea, iar Bitar Bilal mi-a fost coleg de facultate”, şi-a prezentat el principalii colaboratori. Unul dintre complicii sirianului, cumnatul său Mihai Nasture, a turnat totul la DIICOT. „Am ascultat exclusiv ordinele date de Omar Hayssam, pe care l-am crezut de bună-credinţă”, a mărturist acesta.

Cookies