Omar Hayssam, audiat din nou la DNA

de:
25 mart. 2016
0 Afișari
Omar Hayssam, audiat din nou la DNA

Omar Hayssam, aflat în detenție, a fost adus la DNA şi în urmă cu o săptămână pentru a da declarații în acest caz, scrie Agerpres.

DNA face cercetări în legătură cu depunerea mai multor înscrisuri false referitoare la experiența și capacitatea financiară a unei firme reprezentate de Omar Hayssam pentru participarea la privatizarea IPRS Băneasa.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanțele din România în mai multe dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul „Volvo Truck”, trei ani de închisoare în dosarul „Foresta Nehoiu”, doi ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei.

Totodată, Hayssam a fost condamnat în 2015 de Tribunalul București la 23 de ani și patru luni închisoare în dosarul „Manhattan”, în care a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru săvârșirea unor infracțiuni economice. În același dosar, fratele său, Mohamad Omar, a fost condamnat la 16 ani de închisoare. De asemenea, cei doi frați au fost obligați să plătească în solidar suma de 7,8 milioane lei. Această decizie nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În 2006 a fugit din România, fiind adus înapoi în țară în anul 2013, pentru a-și ispăși pedeapsa cu închisoarea.

Cookies