ARHIVA B365

Oficiul de Combatere a Spălării Banilor face un control la TVR

Totodată, echipa de la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor a solicitat şi a primit un birou în TVR în care să poată să îşi desfăşoare activitatea şi să consulte documentele solicitate.

Specialiştii ONPCSB ar verifica inclusiv contracte de colaborare încheiate de TVR în ultimii ani şi plăţi făcute direct prin casierie, au mai spus sursele citate de Mediafax.

Contactat de Mediafax, Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR, a spus că acest control este efectuat „de două doamne foarte drăguţe”, care au venit la TVR la începutul acestei săptămâni. Tănase a mai spus că nu ştie dacă acest control este realizat ca urmare a unei sesizări.

„Noi avem tot felul de controale tot timpul (…) Au venit la mine să se prezinte şi le-am dat un birou să lucreze (…) Anul trecut am avut tot felul de controale, au venit tot timpul. Tot timpul a venit un organism să controleze ceva. De altfel, sunt două doamne foarte drăguţe, nu e nicio problemă”, a spus Stelian Tănase.

De asemenea, Stelian Tănase a spus că nu a fost informat cât va dura cercetarea la sediul TVR. „Le-am întrebat pe cele două doamne, dar nu ştiau cât va dura cercetarea”, a spus Tănase.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button