Oficiali FIFA,ARESTAŢI pentru corupţie, la Zurich. Cum au fost protejaţi oficialii încătuşaţi. VIDEO

de:
27 mai 2015
0 Afișari
Oficiali FIFA,ARESTAŢI pentru corupţie, la Zurich. Cum au fost protejaţi oficialii încătuşaţi. VIDEO

”Poliția cantonală a arestat șase funcționari din fotbal (…) la cererea autorităților americane. Sunt reprezentanți ai media sportive și ai societăților de marketing sportiv implicați în scheme de plăți către înalți funcționari ai organizațiilor fotbalistice (delegați FIFA și alte persoane aparținând organizațiilor afiliate forului mondial) în schimbul drepturilor mediatice și de marketing pentru competiții organizate în Statele Unite și America de Sud”, a indicat ministerul elvețian de Justiție într-un comunicat, precizând că a acționat la cererea parchetului din districtul est al metropolei americane New York, notează Reuters, citat de Agerpres.

New York Times a relatat că persoanele arestate sunt înalți oficiali ai FIFA și se aflau în Elveția pentru a participa la Congresul forului mondial, în cadrul căruia președintele Joseph Blatter va candida, vineri, pentru al cincilea mandat, în fața singurului adversar, prințul iordanian Ali Bin Al Hussein.

FIFA a anunțat că va încerca să ”clarifice” situația, potrivit unei declarații de presă pentru agenția France Presse a unui purtător de cuvânt.

Autoritățile americane îi suspectează pe cei arestați că ar fi primit mită de ”milioane de dolari”, într-o perioadă care datează de la începutul anilor 1990 și până azi. Potrivit surselor, suma totală aflată în discuție ar fi mai mare de 100 de milioane de dolari.

Persoanele arestate vor fi interogate de poliția din Zurich, la cererea părții americane, precizează Reuters, în așteptarea completării actelor de extrădare.

Oficialii de rang inalt ai FIFA au fost retinuti de procurorii elvetieni miercuri dimineata intr-un hotel de cinci stele din Zurich. Acuzati de coruptie, oficialii FIFA au fost dusi la sediul procuraturii pentru a da declaratii, iar angajatii hotelului au apelat la o solutie ingenioasa pentru ca presa sa nu-i filmeze pe acestia in catuse.

Astfel, potrivit The Guardian citat de HotNews.ro, angajatii hotelului Baur au Lac au folosit cearceafuri albe pentru a-i ascunde pe oficialii FIFA scosi din local si introdusi in masina procurorilor. Iata imaginile filmate miercuri dimineata la Zurich:

Cookies